Update articol:

Clădirea de birouri Mendeleev Office 5 din centrul Capitalei atinge un grad de ocupare de 95% atat contractual, cât şi fizic

Clădirea de birouri Mendeleev Office 5, dezvoltată de compania Akcent Development în centrul Capitalei și administrată de echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox, a atras un nou chiriaș, agenția de comunicare Jam Session Agency, atingând un grad de ocupare a spațiilor de 95%, potrivit unui comunicat.

Jam Session Agency a închiriat etajele 7 și 8 ale clădirii, având o suprafață închiriabilă de peste 650 de metri pătrați, beneficiind totodată și de terasa de 350 de metri pătrați de pe acoperișul imobilului situat în centrul Capitalei.

Laurenţiu Afrasine, CEO Akcent Development: „Finalizată la începutul anului 2020, la debutul pandemiei, când toată lumea s-a baricadat în case, putem spune că Mendeleev Office 5 a avut un „bad timing”. Faptul că am reușit să o închiriem aproape integral într-o perioadă dificilă pentru piața de birouri ne demonstrează încă o dată cât de important este să respecți principala regulă a imobiliarelor, care ține de alegerea locației, dublată de o atenție deosebită acordată zonei de servicii. Suntem cu atât mai mândri de faptul că imobilul are viață, în condițiile în care peste 95% dintre angajații chiriașilor noștri aleg să vină constant la birou, fapt ce demonstrează atractivitatea clădirii.”

Irina Pencea, Co-Founder şi Managing Partner Jam Session Agency: „Am ales o locație care să devină casa echipei Jam Session Agency: un spațiu colaborativ, urban, care deschide o perspectivă asupra orașului prin terasa generoasă de 350 metri pătraţi de la etajul 8. În această etapă, când “work from home is the norm” spațiul Jam Session va fi unul predominant dedicat interacțiunii sociale în siguranță, în orice anotimp, care leagă idei și aduce împreună talente diverse. Micul cartier Amzei din inima orașului, amestecul surprinzător dintre vechi și nou, top floor în clădirea boutique, vecinii din proximitate, invitații noștri, toate sunt ingredinte care potențează colaborarea creativă. Este un spațiu perfect pentru un jam session.”

Mendeleev Office 5 este o clădire de birouri boutique, localizată între Piaţa Romană şi Calea Victoriei. Imobilul are o suprafaţă ȋnchiriabilă de 4.500 de metri pătraţi distribuiţi pe subsol, parter şi opt etaje supraterane.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (05/12/2024)

Notificare Tradeville - indice alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni ELECTROAPARATAJ

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (05/12/2024)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni