Update articol:

Clifford Chance Badea atrage un nou avocat senior în practica de M&A Real Estate

Bogdan Crețeanu

Clifford Chance Badea, biroul local al firmei de avocatură globale Clifford Chance, anunță recrutarea lui Bogdan Crețeanu în poziția de Senior Associate în practica M&A și Real Estate coordonată de partenerul Nadia Badea.

Bogdan are o experiență de aproape opt ani în Real Estate și Corporate M&A, asistând de-a lungul timpului clienți de anvergură din domenii precum dezvoltare, investiție și management imobiliar, construcții, retail, servicii medicale și energie, pe aspecte și structuri complexe de la achiziția de proprietăți imobiliare și până la valorificarea acestora, dezvoltarea și finanțarea proiectelor imobiliare, închiriere de spații de birouri, retail și industriale, proiecte de infrastructură și achiziții publice.

Portofoliul său include proiecte de referință, precum:
  • Asistența acordată unora dintre cei mai mari și activi jucători din piața imobiliară din România, în structurarea, dezvoltarea, închirierea și vânzarea unor proiecte imobiliare de referință situate în principalele hub-uri de clădiri de birouri din București, respectiv zonele Barbu Văcărescu – Floreasca, Pipera, Orhideea, Timpuri Noi și Expoziției, dar și în țară, precum parcul industrial Bucharest West, parcul industrial Timișoara Airport Park;
  • Asistență acordată celui mai mare grup european și al treilea la nivel mondial în domeniul vânzării de materiale de construcții și amenajări interioare în legătură cu achiziția a două lanțuri de magazine din același domeniu active pe piața din România;
  • Asistență acordată unor producători internaționali în domeniul producției de haine, jucării și articole pentru copii (Smyk All for Kids) și producției de bijuterii (Pandora) în legătură cu expansiunea pe piața din România în cadrul centrelor comerciale existente sau în curs de dezvoltare;
  • Asistență acordată IHS în legătură cu restructurarea activității medicale și cea imobiliară a grupului, împreună cu vânzarea ulterioară a activității medicale către operatori internaționali prezenți în România și negocierea unor contracte de închiriere pentru spații medicale situate în principalele orașe din România.

Bogdan a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 2010. Este membru al Baroului București din februarie 2011.

„Începem anul pe un ritm dinamic, cu proiecte de M&A și Real Estate lansate în 2018 în curs de finalizare și tranzacții noi pe care le vom demara curând”, spune Nadia Badea, partener Clifford Chance. „Bogdan aduce un plus de experiență și entuziasm în echipă, am încredere că va avea o contribuție importantă la eforturile noastre de a oferi clienților cele mai bune servicii, pe măsura standardelor internaționale la care ne aliniem”.

„Perspectiva profesională internațională și complexitatea sporită a proiectelor pe care voi lucra au fost două argumente care au contribuit la decizia mea de a mă alătura echipei Clifford Chance Badea. Cu siguranță, experiența pe care o am, entuziasmul și motivația de a mă dezvolta în permanență mă vor ajuta să contribui la succesul proiectelor viitoare”, adaugă Bogdan Crețeanu.

Practica M&A și Real Estate a Clifford Chance Badea are în portofoliu unele dintre cele mai importante tranzacții locale și regionale, asistând companii multinaționale, fonduri de investiții și instituții financiare globale fie de partea vânzătorului, fie de partea cumpărătorului. Firma este, adesea, prima opțiune pentru asistență juridică acordată celor mai importante fonduri de private equity active în Romania și în regiune.

Printre tranzacțiile majore asistate recent de echipa de la București se numără:
  • Asistență acordată fondului de private equity activ în Europa Centrală și de Est Abris Capital Partners în legătură cu vânzarea companiei de curierat Urgent Cargus către Mid Europa Partners;
  • Asistență acordată grupului Czech Media Invest (CMI) pe tot parcursul tranzacției privind achiziția activelor din segmentul radio pe care conglomeratul media internațional Lagardère Group le deținea în Europa Centrală și de Est;
  • Asistenţă acordată BNP Paribas Leasing în preluarea acțiunilor a două societăți românești de profil deținute de grupul german IKB, care s-a retras de pe piața locală;
  • Asistenţă acordată CA Immo în legătură cu preluarea clădirii de birouri Campus 6.1 din București de la Skanska, tranzacție evaluată la 53 de milioane de euro;
  • Asistenţă acordată J.C. Flowers & Co. în legătură cu achiziţia Piraeus Bank România de către fonduri asistate de J.C. Flowers & Co., tranzacţie care a marcat debutul investitorului american pe piaţa locală;
  • Asistență acordată fondului de investiții Vitruvian Partners în legătură cu preluarea a 30% din acțiunile companiei BitDefender, cel mai mare producător român de software;
  • Asistență acordată ROCKWOOL România în negocierea cu CON-A Sibiu a contractului de construcție a unei fabrici la Ploiești, o investiție inițială de 50 de milioane de euro, care va fi prima fabrică de vată minerală bazaltică a grupului danez în România;
  • Asistență acordată unui investitor instituțional european de calibru în real estate, cu privire la posibila vânzarea a activelor de retail și office din România;
  • Asistență acordată unuia dintre cei mai mari operatori de hypermarket-uri din lume, care operează peste 300 de unități în România, cu privire la aspectele aferente strategiei de extindere a rețelei locale de retail.

Clifford Chance este prezentă în România din 2006 şi operează în prezent sub denumirea Clifford Chance Badea.

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (27/03/2020)

Lansare laborator RT PCR; actualizare informare privind caz pozitiv COVID-19

VRANCART SA (VNC) (27/03/2020)

Comunicat - Masuri Covid-19

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/03/2020)

Suspendare temporara procedura de selectie si numire Director Financiar provizor

MECANICA FINA SA (MECE) (27/03/2020)

Raport auditor - art. 82, Legea 24/2017 - SEM. 2 2019