Update articol:

CNCAV: A şaptea tranşă de vaccin Pfizer BioNTech soseşte luni în ţară

BioNTech_COVID-19 Pfizer Sursa foto: investors.biontech.de

A şaptea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 doze, va sosi luni în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

“Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, a precizat CNCAV, conform Agerpres.

Cele 163.800 de doze de vaccin Pfizer BioNTech vor fi distribuite după cum urmează:

* Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti: 81.900 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 14.040 doze – dozele vor fi distribuite din totalul celor alocate Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti. Transportul va fi executat cu o autospecială a MApN, însoţită de autospeciale ale Jandarmeriei şi Poliţiei, cu respectarea lanţului de frig;

* Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 12.870 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 22.230 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 16.380 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 10.530 doze;

* Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 19.890 doze.

“În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti. Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România luni, 8 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare”, a transmis CNCAV.

În comunicat se aminteşte că dozele de vaccin sunt alocate conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare.

“Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă. În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie”, a precizat CNCAV.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/09/2021)

Raport curent conform art. 234 litera i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/09/2021)

Convocare AGOA 27 (28) octombrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (21/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (21/09/2021)

Numire administrator provizoriu