Update articol:

CNN: Banca Angliei blochează retragerea de aur în valoare de 1,2 miliarde de dolari a lui Maduro

Foto Twitter Foto Twitter

Banca Angliei i-a blocat pe oficialii preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro să retragă aur de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, dând astfel o nouă lovitură liderului de la Caracas, în timp ce acesta  încearcă să-și salveze autoritatea, informează CNN.

Potrivit presei internaţionale, care citează persoane apropiate situaţiei,  aurul reprezintă o parte semnificativă a rezervelor valutare de 8 miliarde de dolari deținute de Banca Centrală venezueleană.

Decizia Bank of England a venit după ce oficiali americani de rang înalt au îndemnat Guvernul britanic să-i împiedice accesul lui Maduro la activele ţării sale şi să-i ofere acces opozantului Juan Guaido, care s-a autoproclamat ”preşedinte” interimar al ţării, potrivit Bloomberg.

Sâmbătă, Marea Britanie s-a alăturat Statelor Unite și altor state, declarând că-l va recunoaște pe Guaido ca președinte interimar al Venezuelei, în cazul în care nu se convoacă alegeri în ţară în termen de opt zile. 

”Ne aflăm alături de Statele Unite şi afirmăm că Adunarea Naţională (venezueleană) şi preşedintele său Juan Guaidó sunt cel mai bine plasaţi să conducă Venezuela în vederea restaurării democraţiei, economei şi libertăţii sale”, a declarat secretarul de stat britanic Alan Duncan.

Într-o declarație, Banca Angliei a afirmat sâmbătă că furnizează servicii de păstrare a aurului unui număr mare de clienți, dar nu comentează aceste relații.
“În toate activitățile sale, Banca respectă cele mai înalte standarde de gestionare a riscurilor și respectă toate legislațiile în vigoare, inclusiv sancțiunile financiare aplicabile”, se arată în declarație.

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat vineri, într-un comunicat, că intenţionează să folosească instrumente economice şi diplomatice pentru a se asigura că toate tranzacţiile comerciale cu Guvernul venezuelean sunt «compatibile» cu Guvernul Venezuelei recunoscut de către Statele Unite şi condus de Juan Guaidó.

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020