Update articol:

Codirlașu, CFA: Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, și a majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona

Adrian Codirlasu, CFA

Pe fondul incertitudinii politice extrem de ridicate, și a majorării puternice a aversiunii la risc a investitorilor, indicatorul de încredere a scăzut la niveluri atinse doar în perioada pandemiei Corona, a transmis Adrian Codirlașu, CFA – Președinte al Asociației CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut în luna noiembrie, cu 13,5 puncte până la valoarea de 31,4 puncte (cel mai mic nivel începând cu iulie 2020). Această situație s-a datorat scăderii puternice a ambelor componente ale sale. Astfel, componenta de anticipații a scăzut cu 12,1 puncte, până la valoarea de 23,3 puncte, cea mai redusă începând cu ianuarie 2019. În același timp componenta de condiții curente a scăzut cu 16,4 puncte, până la valoarea de 47,8 puncte.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2025) a crescut comparativ cu exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,0%. În același timp, 59% dintre participanți anticipează o majorare a ratei inflației în următoarele 12 luni, iar 27% o stagnare.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 77% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0310 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0831 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 50% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 32% anticipează o scădere. De asemenea 68% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 27% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipațiilor de 7,2% din PIB.

Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situeaza la valoarea medie de 1,3%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 58% în următoarele 12 luni.

Asociatia CFA Romania este organizatia profesionistilor in investitii din Romania, detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrata de CFA Institute (USA).

In prezent, Asociatia CFA Romania are peste 250 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA®). Comunitatea CFA mai cuprinde si aproximativ 100 de candidati la unul din nivelurile de examinare.

Profesionistii care sunt membri ai Asociatiei CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice etc.

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (22/01/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2024

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (22/01/2025)

Incetare activitate Administrator de Risc