Update articol:
Incep lucrările la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD

Comănescu, GSP: Estimăm că primul gaz din Marea Neagră, exploatat de BSOG, va intra în Sistemul Național de Transport, la mijlocul anului viitor (video)

Black Sea Oil and Gas și GSP au anunțat astăzi începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD.

La eveniment participă premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei Virgil Popescu, ambasadorul SUA Adrian Zuckerman, directori de companii, autorități. 

Vezi aici live: https://www.facebook.com/watch/live/?v=3580711455286363&ref=notif&notif_id=1600327235938733&notif_t=live_video_explicit&_rdc=1&_rdr

MGD reprezintă primul proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre realizat după 1989, având capacitatea de acoperi, în prima fază, 10% din necesarul de gaz din România.

Gabriel Comănescu, CEO GSP, a estimat că, în noiembrie, se va instala platforma de producție, urmând ca, în decembrie, platforma Uranus să intre pe locație pentru foraj. El a spus: “Estimăm că primul gaz din Marea Neagră, exploatat de BSOG, va intra în Sistemul Național de Transport, la mijlocul anului viitor”.

Proiectul este dezvoltat de compania Black Sea Oil and Gas, parte a grupului Carlyle Energy. Investiția se ridică la circa 400 milioane de euro. 

Cu ocazia evenimentului, Virgil Popescu a spus că exploatarea gazelor din Marea Neagră a fost, este și va fi o prioritate: “Prin instalarea conductei marine, avem certitudinea că la anul prima moleculă de gaz din Marea Neagră va ajunge în casele românilor. Astfel, România face un pas important și se asigura că probabil va fi prima țară care va scoate gaze din Marea Neagră”. 

 

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (25/09/2020)

Decizie ASF nr. 1133/24.09.2020

VRANCART SA (VNC) (25/09/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (25/09/2020)

Completare ordine de zi AGOA din data de 12.10.2020

PREBET SA AIUD (PREB) (25/09/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014