Update articol:

Comisia de buget: Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time, eliminate

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, în unanimitate, un raport de admitere unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, prin care începând cu 1 ianuarie 2020 supraacciza la carburanţi operată din cursul anului 2017 va fi eliminată.

De asemenea, Comisia a decis ca de la 1 ianuarie 2020 să fie eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial, în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat şi nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.

Proiectul, iniţiat de 53 de parlamentari liberali, va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, potrivit Agerpres.

Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat că “supraacciza la carburanţi a afectat economia românească, a generat inflaţie şi banii nu s-au dus în infrastructură”.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a amintit că, încă de la introducerea supraaccizei, PNL a explicat că transportatorii vor fi nevoiţi să alimenteze în altă ţară. “Aşa s-a şi întâmplat. După un an de la introducerea supraaccizei, a fost o mai slabă colectare din accizele pentru carburanţi decât înainte de introducerea acesteia. Deci acum ar trebui să vedem o uşoară scădere a preţului la combustibil”, a spus Vîlceanu.

Robert Sighiartău a estimat că la 50 litri combustibil, se vor economisi aproximativ 30 de lei. 

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23.10.2020

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/10/2020)

Structura actionariat la data de 16 octombrie 2020

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (26/10/2020)

Incasare contravaloare obligatiuni emise de Blue Air Aviation SA