Update articol:

Comisia de Mediu a PE a votat un obiectiv de reducere cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE

sursa Facebook. Comisia Europeana

Comisia de Mediu a Parlamentului European a adoptat joi un obiectiv cu caracter obligatoriu de reducere cu cel puţin 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE, mai ambiţios decât scopul promis de Comisia Europeană şi element cheie al Pactului Verde European, potrivit AFP.

Amendamentul cu acest obiectiv a fost adoptat de eurodeputaţii din Comisia de Mediu la o diferenţă de doar trei voturi, potrivit unei surse parlamentare. Obiectivul mai trebuie validat de întregul Parlament European, în cadrul unei sesiuni plenare de la început de octombrie, potrivit Agerpres.

“Nu a fost stabilit niciodată un obiectiv atât de ambiţios. Aceasta va stimula ambiţia întregii Europe”, a salutat votul într-un comunicat Pascal Canfin, preşedintele respectivei comisii parlamentare.

Comisia Europeană şi-a publicat la începutul lunii martie proiectul de lege privind clima pentru UE (‘Pactul Verde European’), care prevede în special obiectivul de neutralitate în materie de emisii de carbon până 2050, însă ale cărui detalii vor fi abia de acum discutate între PE şi Consiliul format din statele membre.

Totuşi, CE şi-a acordat termen până în septembrie pentru a face o propunere care ar trebui să revizuiască obiectivul climatic pentru 2030, fixat în prezent la o reducere de 40% a emisiile cu efect de seră comparativ cu nivelul din 1990, cu scopul de a-l pune în conformitate cu neutralitatea climatică vizată pentru 2050.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că va lua în considerare un obiectiv cuprins între 50% şi 55%. Însă statele membre rămân divizate, la fel şi grupurile politice din PE.

La începutul săptămânii viitoare, ar urma să fie publicat un studiu de impact, iar Ursula von der Leyen ar urma “foarte probabil” să dezvăluie un obiectiv precis în cadrul discursului său privind starea Uniunii care va avea loc miercuri, potrivit unei surse parlamentare. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/10/2020)

Comunicat - Indicatori operationali-cheie T3 2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/10/2020)

Raport privind rezultatele operationale cheie 9 luni 2020

OMV PETROM S.A. (SNP) (28/10/2020)

Disponibilitate raport trim 3 2020