Update articol:

Comisia Europeană anunţă măsuri care protejează industria siderurgică a UE de efectele dăunătoare ale supracapacităţii globale

Comisia Europeană anunţă măsuri care protejează industria siderurgică a UE de efectele dăunătoare ale supracapacităţii globale
 - poza 1 Sursa Pixabay
Comisia Europeană a anunţat marţi că noul regulament care protejează sectorul siderurgic al UE de efectele dăunătoare ale supracapacităţii globale intră în vigoare la 1 iulie 2026, aceasta reprezentând un pas vital către asigurarea viabilităţii pe termen lung a unei industrii europene esenţiale din punct de vedere strategic, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

De asemenea, Comisia Europeană a publicat marţi regulamentul de punere în aplicare, care stabileşte repartizarea contingentelor tarifare către partenerii comerciali ai UE. Noul sistem – care cuprinde contingente tarifare globale reduse şi o taxă mai mare în afara contingentului – urmăreşte să protejeze industria siderurgică a UE după expirarea măsurii de salvgardare a UE privind oţelul.

Distribuirea contingentelor tarifare se bazează pe un set de criterii clar definite în noul regulament al UE privind oţelul. Acesta asigură un nivel previzibil de acces la piaţa UE pentru furnizorii din ţări terţe printr-o metodologie echitabilă şi obiectivă, asigurând, de asemenea, diversitatea aprovizionării pentru utilizatorii din aval din UE.

Regulamentul de punere în aplicare urmăreşte să reducă cât mai mult posibil impactul Regulamentului UE privind oţelul asupra partenerilor săi la Acordul de liber schimb (ALS), fără a compromite eficacitatea măsurii – 80% din importurile UE de oţel provin de la parteneri la ALS.

Jumătate din cota anuală de import a UE – stabilită la 18,3 milioane de tone prin Regulamentul privind oţelul – a fost rezervată exclusiv partenerilor comerciali preferenţiali (ALS), cealaltă jumătate fiind disponibilă tuturor partenerilor comerciali, fără discriminare, inclusiv partenerilor ALS. Prin urmare, partenerii UE la ALS vor păstra o cotă semnificativ mai mare din accesul pe piaţa UE decât reducerea medie de 47% prevăzută de Regulamentul privind industria siderurgică, a indicat Executivul comunitar.

UE a abordat preocupările partenerilor săi comerciali prin discuţii constructive în cadrul OMC (negocierile în temeiul articolului XXVIII din GATT), un număr semnificativ de parteneri convenind provizoriu asupra cotelor care le-au fost alocate în consecinţă.

Având în vedere necesitatea de a distribui cote începând cu 1 iulie, Regulamentul privind oţelul prevede utilizarea procedurii de urgenţă. Aceasta înseamnă că statele membre vor fi invitate să voteze în termen de 14 zile de la adoptarea regulamentului de punere în aplicare de către colegiul comisarilor şi că regulamentul de punere în aplicare va fi în vigoare pentru o perioadă maximă de 6 luni.

Regulamentul privind oţelul, adoptat recent, face parte din răspunsul UE la supracapacitatea globală persistentă din sectorul siderurgic, care rămâne o problemă gravă la nivel mondial şi continuă să denatureze pieţele internaţionale, a arătat Executivul comunitar.

Măsura stabileşte contingente scutite de taxe vamale la 18,3 milioane de tone pe an, introducând o taxă în afara contingentului de 50% pentru 26 de categorii de produse siderurgice importate în UE. Aceasta introduce, de asemenea, o cerinţă de trasabilitate pentru a îmbunătăţi transparenţa lanţului de aprovizionare cu oţel din UE. Întreprinderile vor trebui să furnizeze informaţii cu privire la locul în care are loc etapa de “topire şi turnare” a producţiei de oţel importat.

Ca atare, măsura restabileşte concurenţa loială pe o piaţă afectată de denaturări legate de supracapacitate, protejând locurile de muncă din producţia de oţel din UE şi oferind producătorilor europeni de oţel spaţiul economic necesar pentru a investi în producţia de oţel mai curată şi mai inovatoare în UE. Acesta echilibrează diferitele interese în cel mai bun mod posibil, ţinând seama de nevoile producătorilor de oţel din UE, ale utilizatorilor de oţel, ale importatorilor şi de obligaţiile internaţionale ale Uniunii, conform Executivului comunitar.

BVB | Știri BVB
SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/06/2026)

Decizie ASF de aprobare prospect de baza produse structurate

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/06/2026)

Electrica obtine avizele pentru 17 noi proiecte de stocare de 700 MWh

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (30/06/2026)

Electrica obtine avizele pentru 17 noi proiecte de stocare de 700 MWh