Update articol:

Comisia Europeană propune mobilizarea unor fonduri de aproape 530 de milioane euro pentru a sprijini măsurile de urgență împotriva pandemiei de COVID-19

Comisia Europeană propune mobilizarea unor fonduri de aproape 530 de milioane euro pentru a sprijini măsurile de urgență împotriva pandemiei de COVID-19

Comisia Europeană prezintă, astăzi, 11 martie, un pachet de aproape 530 de milioane EUR sub formă de sprijin financiar suplimentar în cadrul Fondului de solidaritate al UE (FSUE). Acesta va contribui la eforturile de combatere a coronavirusului depuse de 17 state membre și trei state în curs de aderare (Austria, Belgia, Croația, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Spania, Albania, Muntenegru și Serbia) în scopul protejării sănătății publice, potrivit unui comunicat.

Finanțarea respectivă va sprijini o parte din cheltuielile publice cu echipamentele medicale și individuale de protecție, cu sprijinul de urgență acordat populației și cu măsurile de prevenire, monitorizare și control al răspândirii bolii.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Fondul de solidaritate al UE este o demonstrație concretă a solidarității europene în acțiune. De la crearea sa, fondul a oferit asistență și ajutor eficace pentru milioane de oameni în perioade dificile. Anul trecut, domeniul de aplicare al fondului a fost extins pentru a acoperi urgențele de sănătate publică de importanță majoră. Acum propunem mobilizarea asistenței financiare atât de necesare în contextul pandemiei de COVID-19. FSUE își îndeplinește din nou misiunea principală.”

Pachetul de ajutor propus astăzi include, de asemenea, plățile în avans în valoare de 132,7 milioane EUR primite deja de Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Ungaria și Portugalia. Mobilizarea plăților finale din FSUE către aceste 17 state membre se face în urma unei evaluări aprofundate a cererilor depuse, asigurând coerența abordării și egalitatea de tratament.

Contribuția financiară propusă de Comisie trebuie să fie aprobată de Parlamentul European și de Consiliu. Ajutorul financiar va fi apoi plătit țărilor solicitante.

FSUE a fost creat după inundațiile grave din Europa Centrală din vara anului 2002, în principal pentru a sprijini țările eligibile în operațiunile de urgență și de redresare în urma dezastrelor naturale. Între 2002 și 2020, FSUE a mobilizat în total peste 6,5 miliarde EUR pentru intervenții în 96 de dezastre, în 23 de state membre și într-un stat în curs de aderare. FSUE este un instrument special de solidaritate și este mobilizat pe baza cererilor depuse, în urma evaluării eligibilității lor. În următoarea perioadă de programare 2021-2027, fondul va face parte din Rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență nou înființată. Din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a include urgențele de sănătate publică de importanță majoră.

În 2020, FSUE a pus la dispoziția Croației 683,7 milioane EUR ca urmare a efectelor devastatoare ale cutremurului din Zagreb și din împrejurimi și 7 milioane EUR Poloniei pentru a sprijini eforturile sale de reconstrucție în urma inundațiilor din voievodatul Podkarpackie. În 2021, Comisia a autorizat deja plăți în avans către Franța și Grecia în urma unor dezastre regionale care au afectat teritoriile țărilor respective.

BVBStiri BVB

SANTIERUL NAVAL ORSOVA S.A. (SNO) (02/08/2021)

Demisia directorului Sucursalei Agigea

ALRO S.A. (ALR) (02/08/2021)

Stadiu litigiu Alro-Consiliul Concurentei

MedLife S.A. (M) (02/08/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 iulie 2021

UCM RESITA S.A. (UCM) (02/08/2021)

Neintrunire cvorum AGEA 02.08.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (02/08/2021)

Reconectarea Unitatii 2 CNE Cernavoda la SEN