Update articol:

Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă, pentru înlocuirea indicilor LIBOR

bnr

Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare, iar Banca Naţională a României va fi implicată activ în acest efort, potrivit unui comunicat al băncii centrale.

“Banca Naţională a României (BNR) este autoritatea naţională competentă în domeniul supravegherii indicilor de dobândă, utilizaţi ca indici de referinţă de către instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare în cadrul contractelor de credit, domeniu reglementat la nivel european prin Regulamentul (UE) 2016/1011 privind indicii utilizaţi ca indici de referinţă în cadrul instrumentelor financiare şi al contractelor financiare sau pentru a măsura performanţele fondurilor de investiţii (Regulamentul Benchmark). Având în vedere încetarea anunţată a publicării indicilor de dobândă LIBOR (comunicat ICE ) pentru monedele: franc elveţian, euro, liră sterlină şi yen japonez începând cu ianuarie 2022 şi pentru dolarul american de la jumătatea anului 2023, la nivel european au fost recent adoptate modificări asupra Regulamentului Benchmark, menite să atenueze efectele dispariţiei indicilor LIBOR. Astfel, Comisia Europeană va stabili unul sau mai mulţi indici de referinţă, pentru înlocuirea indicilor LIBOR în cadrul contractelor şi al instrumentelor financiare”, se spune în comunicat.

Conform BNR, procesul de pregătire a tranziţiei către un nou set de indici de referinţă de înlocuire pentru LIBOR a fost deja demarat la nivel european, iar BNR va fi implicată activ în acest efort, alături de Comisia Europeană, alte bănci centrale şi autorităţi naţionale competente. La nivelul Comisiei Europene vor fi analizate diferite metode de calcul şi marje de ajustare pentru a înlocui indicii LIBOR, în scopul identificării variantei optime, având în vedere particularităţile pieţelor financiare, dar şi cerinţele legale existente vizând protecţia consumatorilor de servicii financiare.

În document se menţionează că, odată finalizat acest proces, Comisia Europeană va emite un act de punere în aplicare, care va fi uniform şi direct aplicabil în toate statele membre UE. Astfel, orice indice LIBOR va fi înlocuit de drept, în mod automat, în cadrul oricărui contract, cu noul indice de referinţă de înlocuire, fără a fi necesară renegocierea contractelor, dacă părţile la contract nu agreează în prealabil un alt indice de referinţă.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021