Update articol:

Comisia solicită Poloniei și României să transpună, să pună în aplicare și să aplice corect normele UE privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore

  • Siguranța energetică offshore: Comisia solicită Poloniei și României să transpună, să pună în aplicare și să aplice corect normele UE privind siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore.

Comisia a decis astăzi, 23 septembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere Poloniei și României pentru că nu au integrat corect anumite aspecte ale Directivei privind siguranța activităților offshore (Directiva 2013/30/UE) în sistemele lor juridice.

În această directivă, UE a pus în aplicare un set de norme menite să contribuie la prevenirea accidentelor și la asigurarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unor astfel de accidente. Statele membre trebuie să se asigure că întreprinderile – cărora le acordă o licență de explorare sau de producție – sunt bine finanțate, dispun de expertiza tehnică necesară și au la dispoziție resurse care să poată fi utilizate atunci când este necesar.

Trebuie instituită o autoritate independentă pentru a asigura respectarea cerințelor de siguranță, precum și un sistem adecvat de gestionare a cererilor de despăgubire în caz de accident. Întreprinderile sunt pe deplin răspunzătoare de daunele ecologice cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate. Statele membre vizate au la dispoziție două luni pentru a soluționa deficiențele semnalate de Comisie.

În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

BVB | Știri BVB

STK EMERGENT (STK) (17/01/2025)

Intermediar emisiune unitati de fond si stabilire pret

ROMCARBON SA (ROCE) (17/01/2025)

Prelungire contract a carui valoare depaseste 10 % din cifra de afaceri

TERAPLAST SA (TRP) (17/01/2025)

Calendar financiar 2025

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (17/01/2025)

Informare referitoare la comentarii media

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (17/01/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014