Compania aeriană low-cost Blue Air, aflată deja, la acest moment, în portofoliul statului, care deține 75% din acțiuni, a intrat în insolvență, la propria cerere, scrie Profit.ro, potrivit Stirileprotv.ro.
Pe lista creditorilor sunt circa 90 de nume, persoane fizice, foști angajați, și instituții precum ROMATSA.
Anterior operatorul aerian se confrunta cu prima cerere de intrare în insolvență, procedura de concordat preventiv, care proteja compania de astfel de cereri, fiind constatată ca nereușită și închisă prin decizie a instanței.
După această cerere, compania și-a solicitat singură intrarea în insolvență.
Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea. În baza acestui mecanism, negocierile cu creditorii pot fi derulate cu un plan de restructurare adaptat la situația economică excepțională generată de pandemie.
Air Claim (CLAIM), firmă care furnizează servicii de recuperare a banilor sau obținere de despăgubiri pentru pasagerii ale căror curse aeriene au fost anulate, s-a grăbit însă și a fost prima companie care a solicitat în instanță intrarea în insolvență a operatorului aerian, după ce a fost dispusă închiderea procedurii de concordat preventiv.
Căderea Blue Air a venit pe fondul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, care a dus la scăderea traficului de pasageri spre 70% la nivelul întregii industri aviatice. Ajutorul de stat acordat în 2020, de 300 de milioane de lei, nu a mai putut fi rambursat. Compania a început să aibă probleme, iar în septembrie, după ce Administrația Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi, zborurile au fost anulate. Încercările de reluare a zborurilor au eșuat, iar statul a preluat ce a mai rămas din companie.
Compania aeriană a anunțat în septembrie, după ce a oprit toate zborurile, că are datorii de pste 230 de milioane de euro.