Update articol:

Comunitatea internaţională trebuie “să se mobilizeze” pentru Cuba (şeful diplomaţiei)

Cuba Sursa foto: twitter.com/mmarrerocruz

Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez Parrilla, a îndemnat marţi comunitatea internaţională, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, “să se mobilizeze pentru a preveni o catastrofă umanitară” în ţara sa aflată sub blocadă americană, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Solicit comunităţii internaţionale să se mobilizeze pentru a preveni o catastrofă umanitară care ar putea fi impusă prin calea armelor sau prin calea blocadei energetice”, a lansat el, cerând “să vină în sfârşit ora solidarităţii faţă de Cuba”.

Ţara, aflată sub embargou american din 1962, traversează de ani de zile o criză economică foarte gravă, agravată de câteva luni de blocada petrolieră impusă de Washington şi de alte sancţiuni economice americane.

Statele Unite au crescut şi mai mult presiunea asupra insulei săptămâna trecută, inculpându-l pe fostul său preşedinte Raul Castro, acuzat de uciderea unor americani într-un caz care datează din 1996.

La ONU, Bruno Rodriguez Parrilla a calificat această inculpare drept o “decizie motivată politic” şi “frauduloasă”, în timp ce Havana vede în aceasta un pretext pentru a justifica o invazie militară.

“Lăsaţi Cuba să trăiască în pace”, a lansat ministrul, adăugând că insula sa, “mică, dar simbolică”, nu este o “ameninţare la adresa securităţii naţionale a acestei superputeri nucleare care sunt Statele Unite”.

“Este o idee care contravine logicii şi bunului simţ şi care se bazează, în plus, pe afirmaţii şi insinuări care sunt complet false”, a declarat el.

Bruno Rodriguez Parrilla a mai dat asigurări că guvernul său este “pregătit să continue dialogul” cu Washingtonul “în mod bilateral, fără ingerinţe în afacerile noastre interne”.

A doua zi după punerea sub acuzare a lui Raul Castro, secretarul de stat american, Marco Rubio, a avertizat că Statele Unite sunt “determinate” să impună o schimbare în insula comunistă.

“Sistemul lor economic nu funcţionează. Este defectuos şi nu poate fi reparat cu sistemul politic actual”, a declarat el.