Update articol:
LIVE TEXT ŞI VIDEO

Conducerea BNR, audiată în Parlament (ACTUALIZĂRI)

Publicată de Daniel Catalin Zamfir pe Marţi, 12 februarie 2019

 

ACTUALIZARE ORA 14:18 Daniel Dăianu: În ultimii ani a avut loc o dezeuroizare a economiei româneşti. Dacă nu ai o politică chibzuită şi ai dezechilibre externe nu ai cum să eviţi presiunea pe leu.

Daniel Zamfir i-a dat cadou lui Mugur Isărescu 2 cărţi. “România sub teroare bancară” e una şi o alta scrisă de un laureat al premiului Nobel.

Daniel Zamfir: Se lucrează la un mecanism de calculare a ROBOR, sunt discuţii tehnice ale Ministerului Finanţelor cu BNR. 
Discuţia de azi mi-a întărit convingerea că BNR intervine în calculul ROBOR.

———————————–

Întrebat de senatorul Zamfir dacă a fost finanţat cu circa 1 miliard de dolari când era premier de la FNI sau SovInvest, Isărescu a negat cu vehemenţă: „Nu eu! Întrebaţi-l pe domnul Remeş, că era ministru al Finanţelor! Probabil că Fondul a cumpărat titluri de stat. Dar dacă cineva le vinde la ghişeele bancilor iar în spate e un fond din acesta…Oricine poate cumpăra titluri de stat!”

 

ACTUALIZARE ORA 12:20 Şerban Nicolae: BNR ar putea să propună Parlamentului un alt mod de calculare a ROBOR.

Mugur Isărescu:  Nouă ne e frică cel mai mult de un atac asupra leului noaptea pentru că leul a devenit o moneda internaţională.

Ca să avem dobânzi mici trebuie să reducem deficitele, să avem inflaţie mică şi să refacem deficitul extern. Puteţi să faceţi asta pentru că sunteţi cu bugetul în faţă? Nu, nu puteţi să duceţi cei trei indicatori în jos.

Mugur Isărescu: Cu OUG 114 ne-aţi legat de mâini şi de picioare. La un atac al leului ce să facem? Să omorâm băncile?

Daniel Zamfir: În ultimii zece ani, doar o singura dată aţi nimerit ţinta de inflaţie. De ce nu aţi folosit banii din profit ca să atingeti ţinta de inflaţie? Aţi folosit banii ca să vă daţi bonusuri.

Mugur Isărescu:  Noi dăm 80% din profit Bugetului Statului. Nu toate băncile Centrale fac asta! Ceilalți 20% din profit se dau pentru capitalizarea băncii şi pentru salariaţi. Nu sunt pentru mine ci pentru salariaţi. Că sunt unii dintre cei mai buni. Cum vreţi să ne păstrăm salariaţii de valoare?

Statul român nu a dat un cent pentru capitalizarea băncilor. Faptul că BT a avut într-un an un profit mai mare nu trebuie să vă facă să răspândiţi neadevăruri!

Mugur Isărescu:  Legarea taxei pe active de ROBOR este un atac la independenţa BNR.

Mugur Isărescu:  Dobânzile la depozite vor scadea odată cu OUG 114.

Florin Georgescu: Lucrăm cu Ministerul Finanţelor privind ROBOR. În ceea ce priveşte intermedierea financiară în scădere, ea are cauze structurale, fundamentale, de conţinut.

Profitabilitatea băncilor a fost ridicată în 2018. Deşi intermedierea e redusă.

Statul roman nu a ajutat băncile ca Olanda, dând bani băncilor cu probleme,  şi a permis deducerea provizioanelor.

Băncile au adus bani de acasă, 4 mld. euro.

Acum băncile nu mai au atâtea provizioane şi au facut profit mare anul trecut.

Florin Georgescu pledează pentru impozitarea progresivă.

 

—————————-

ACTUALIZARE ORA 11:45  Mugur Isărescu: Dobânzile mici sunt de domeniul trecutului. Am spus-o şi o să o mai spunem. Creşterea ROBOR e normală.

Călin Popescu Tăriceanu: Aţi evaluat alte modalităţi de calculare a ROBOR?

Mugur Isărescu: ROBOR este esenţială pentru echilibrele României, pentru plata salariilor, pensiilor. Acolo se alimentează economia Românie.

Variaţiile ROBOR sunt absolut normale. Le găsiţi în orice raport la BNR.

Când a fost acel mic atac pe leu la începutul anului, BNR a trebuit să absoarbă lichiditatea.

Nu există nici o abatere a ROBOR de la nivelul pieţei. Întrebarea este de ce s-a luat ROBOR la 3 luni pentru acordarea de credite. Îmi aduc aminte că în 2010 s-a luat acest reper pentru că era mai stabil.

A fost atac pe leu la începutul anului. Mic, dar a fost.

Cinteză intervine şi dacă dobânda ajunge la 4%. A intervenit şi în 2008, în mod normal.

Mugur Isărescu:  Eu cred că trebuie să rediscutaţi legea privind plafonarea dobânzilor.

 

——————

ACTUALIZARE ORA 11:15  Guvernatorul a venit însoţit de preşedintele senatului Călin Popescu Tăriceanu. În sala se află Gheorghe Piperea, Ilie Năstase şi Lucian Isar.

Călin Popescu Tăriceanu: S-au ridicat semne de întrebare cu privire la ROBOR. Au apărut suspiciuni cu privire la manipularea ROBOR. Aceste suspiciuni trebuie eliminate. Având în vedere că la nivel european LIBOR a fost manipulat, cred că ar trebui să eliminăm suspiciunile legate de ROBOR. Vreau să avem un dialog util.

Daniel Zamfir: Apreciez că aţi venit însotit de întregul CA al BNR la invitaţia Parlamentului României. Nu vom discuta de bonusul pe care vi l-aţi dat , nici despre conflictul de interese legat de casa de vinuri pe care o deţineţi.

Mugur Isărescu: Răspundem la orice chemare a Parlamentului pentru informare.  Pentru chestiuni legate de evoluţia economiei şi a sistemului bancar în conformitate cu legea.

Am venit pentru că am văzut că exista o confuzie cum că BNR ar fi condus de o singură persoană.

BNR e condus de un consiliu. Nu vrem să impresionăm ci să răspundem legii care ne guvernează.

Răspundem conform legii care ne guvernează. Costurile finanţării pentru firmele româneşti ne preocupă şi pe noi foarte mult. E adevarat că un număr limitat de firme au acces la finanţare. Sunt mai mulţi bani în România decât pot acorda băncile în condiţii de eficienţă.

Mugur Isărescu:  ROBOR este un indice al pieţei monetare interbancare. Aş vrea să vă lămuresc dl Zamfir, pentru că aveţi nelămuriri. Alimentarea cu lichiditate de face prin această piaţa interbancară. Exista o întelegere între bănci, nu vorbesc de o întelegere de tip cartelar. Înţelegerea este normală, cea de tip cartelar este anormală.

Mugur Isărescu: Trebuie dl Zamfir să înţelegeţi realitatea şi legile. ROBOR este o dobândă stabilită între bănci. Întrebarea este dacă exista o întelegere de tip cartelar între bănci privind ROBOR! Noi spunem că nu.

Mugur Isărescu: ROBOR, ca dobândă pe piaţa monetară interbancară, nu poate fi stabilit decât ca întelegere între bănci. Dar trebuie să facem diferenţa între întelegere şi întelegere de tip cartelar.

………..

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României va merge astăzi, la ora 11, în Parlament, potrivit declaraţiilor guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

„Pe 12 am hotărât să mergem tot Consiliul de Administraţie. Invitaţia e şi din partea Comisiei de Buget – Finanţe. Deci am primit, în sfârşit, o invitaţie validă”, a spus Mugur Isărescu. El a declarat că până acum nu a răspuns invitaţiei pentru că au existat o serie de neclarităţi: „Au fost invitaţii transmise pe la vreo 10 studiouri de televiziune. Nu ştiam în care studiou să mă duc. Acum avem o invitaţie semnată de doi preşedinţi de comisie, avem o intervenţie publică a şefului Senatului, care e normală”.

Guvernatorul BNR a declarat că nu a înţeles insistenţa pentru prezenţa persoanei sale în cadrul invitaţiilor la Parlament: „În primul rând Banca este condusă colectiv. Haideţi să fim serioşi pentru că aici nu e de glumă. Este una dintre instituţiile cele mai solide ale ţării, nu pentru că sunt eu aici. Are 140 de ani, nu poţi să o jigneşti aşa, hai să spunem şi noi ceva pe la televizor. Are o lege, da, o lege clară. Conducerea este colectivă, sunt 9 membri ai Consiliului de Administraţie. Ai guvernator, prim-vice, doi vice-guvernatori. Deci ce e personalizarea asta aşa că vreau numai pe x-ulescu! Şi pe urmă dă aşa o stare de agitaţie. Trebuie să discutăm serios şi cu capul pe umeri. Eu sunt într-adevăr doctor, ca să spun aşa, sunt doctor în economie, nu mă pricep la alte chestiuni şi când văd ce…discuţii la televizor. Sunt de 30 de ani într-o funcţie publică şi ştiu unde este Parlamentul României. În orice caz nu este într-un studiou de televiziune. Mutarea dezbaterilor în studiourilor de televiziune este altă treabă, nici nu vreau să …Ca reprezentant al unei generaţii care s-a bătut atâta să introducă România în NATO, în Uniunea Europeană, să facă o economie de piaţă nu sunt de acord, şi o spun în public, cu un asemenea tip de dezbatere”.