Candidatura României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) este o candidatură asumată, cu un program care vrea să reorienteze organizația dinspre una tematică, dedicată limbii și culturii franceze, spre una cu o mai mare prezență economică, a declarat marți, la New York, consilierul de stat Vlad Ionescu, pe marginea reuniunii Adunării Generale a ONU.
Consilierul de stat în Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale a explicat că unul dintre mesajele puternice transmise de președintele României, Nicușor Dan, la Adunarea Generală a ONU este ‘atașamentul profund și sincer al țării noastre pentru multilateralism, pentru organizațiile internaționale’.
‘Este de înțeles că, într-o lume în care competiția între marile puteri începe să devină și mai prezentă, statele medii, mici – cum vreți să le definim – au ca garanții și de securitate, și de prosperitate acest sistem multilateral. Deci noi suntem profund atașați dreptului internațional, ordinii internaționale bazate pe reguli, din motivul că este singurul care poate să asigure stabilitatea și securitatea’, a spus Ionescu într-un briefing pentru jurnaliștii români.
El a ținut să precizeze că mandatul pe care România dorește să-l exercite la OIF ‘vine exact în acest spirit’.
‘Candidatura României vine din această perspectivă, ea nu vine împotriva cuiva, ci este o candidatură asumată, cu un program destul de interesant, aș spune, un program care vrea să reorienteze organizația dinspre o organizație, să-i spunem tematică, dedicată francofoniei, dedicată limbii și culturii franceze, într-o organizație cu o mai mare prezență economică și nu numai’, a explicat consilierul de stat de la Palatul Cotroceni.
El susține că România are o candidatură valoroasă în persoana lui Dacian Cioloș, cu ‘o experiență foarte bună și un program foarte ambițios’, iar tribuna ONU este o oportunitate de a discuta cu parteneri din cadrul OIF pe tema acestei candidaturi.
‘Să nu uităm faptul că secretarul general actual al OIF este deja de două mandate acolo. (…) Probabil că e normal ca și Organizația Internațională a Francofoniei să merite un nou val, un nou elan. Și, sigur, președintele Nicușor Dan va folosi această oportunitate inclusiv pentru a promova această candidatură, dar mai ales programul pe care îl prezintă’, a explicat consilierul de stat, referindu-se la rwandeza Louise Mushikiwabo, care candidează pentru un al treilea mandat.
Celelalte contracandidate ale lui Dacian Cioloș la funcția de secretar general al OIF sunt Juliana Amato Lumumba, din Republica Democrată Congo, și Coumba Ba, din Mauritania.
‘Sigur, există o dinamică internă acolo, este o dinamică între Africa și celelalte continente, există și o dinamică internă intraafricană, dar, cum să vă spun, acestea sunt chestiuni mai mult tactice. Sunt chestiuni care se întâmplă și cărora trebuie să le dăm atenție, dar focalizarea noastră a fost pe pregătirea temeinică și pe fond a programului acestei candidaturi, nu pe modalitatea în care se va tranșa alegerea secretarului general’, a mai spus Ionescu, care a afirmat totuși că, în urma reacțiilor primite în cadrul întrevederilor, candidatura României ‘este foarte apreciată și perspectivele sunt bune’.
De altfel, președintele Nicușor Dan a avut două întrevederi bilaterale marți, pe marginea Adunării Generale a ONU, cu președintele Republicii Senegal, Bassirou Diomaye Diakhar Faye, și cu Mamadi Doumbouya, președintele Republicii Guineea, fapt ce pare să confirme eforturile diplomatice ale României în sensul promovării candidaturii lui Cioloș la șefia OIF.AGERPRES