Update articol:

Constantin Sebeșanu preia funcția de CEO al Impact Developer & Contractor SA

Consiliul de administrație al IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a decis numirea lui Constantin (Tinu) Sebeșanu în funcția de CEO al companiei, cu un mandat de 4 ani, începând cu data de 28 aprilie 2021. Acesta îl va înlocui pe Sorin Apostol, care a fost numit Director Executiv și membru al Consiliului de Administrație în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, potrivit unui comunicat. 

Anterior, Constantin Sebeșanu a ocupat funcția de Director Executiv (COO – Chief Operating Officer) al Impact, coordonând departamentele de dezvoltare, vânzări și marketing ale companiei.

Sunt onorat de numirea în funcția de CEO al Impact Developer & Contractor. Această poziție aduce cu sine provocarea de a menține Impact la nivelul de lider în domeniul dezvoltărilor rezidențiale și de a stabili noi standarde de calitate a locuirii și de construcție pe piața rezidențială. Anul acesta, compania va accelera expansiunea la nivel național, cu obiectivul de a impulsiona progresul în dezvoltarea durabilă, motiv pentru care toate ansamblurile rezidențiale Impact aflate în dezvoltare sunt proiectate la cele mai înalte standarde de sustenabilitate”, a declarat Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor.

Pe lângă continuarea dezvoltării ansamblurilor rezidențiale din București și Constanța, anul acesta, compania va începe dezvoltarea proiectului Greenfield Copou în Iași.  Acesta este proiectat să devină unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale verzi din regiune, fiind prevăzute soluții care asigură performanțe energetice ridicate, reducerea consumului de resurse și un mediu mai sănătos pentru rezidenți.

Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, ansamblu rezidențial de lux cu Certificare BREEAM Excellent. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2020 Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța, Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 673 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024.  De asemenea, Impact continuă extinderea la nivel regional și demarează Greenfield Copou, în Iași. Lucrările vor începe anul acesta, cu termen de finalizare în 2024, fiind construit în trei faze. Proiectul cuprinde în total 1.100 de apartamente, construite pe o suprafață de 48.685 mp.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/05/2021)

Litigiu dosar nr.3607/63/2020

Sphera Franchise Group (SFG) (18/05/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IAR SA Brasov (IARV) (18/05/2021)

Convocare AGAO 21.06.2021

BRK Argint Turbo Short 28.5 (BKSLVTS2) (18/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Mai 2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (18/05/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - ajustare parametri produs structurat