“La data de 14.01.2025, în cadrul apelului aferent Programului-cheie 5 – Cogenerare de înaltă eficienţă şi modernizarea reţelelor de termoficare – Sprijin pentru modernizarea şi realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi pentru modernizarea reţelelor de termoficare din Fondul pentru Modernizare, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Reabilitare reţea magistrală de transport agent termic în municipiul Arad”, implementat de Municipiul Arad, care are o valoare totală de 278.137.119,72 lei (55.874.388,74 euro), valoarea totală a finanţării din Fondul pentru Modernizare fiind de 232.909.053,56 lei (46.788.616,4 euro)”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, proiectul vizează reabilitarea a aproape 47 de kilometri de conducte pentru transportul agentului termic din municipiul Arad, având ca obiective reducerea pierderilor, eficientizarea consumului şi prelungirea duratei de viaţă a reţelei cu 30 de ani.
“Semnarea acestui contract reprezintă un moment important pentru modernizarea reţelei de termoficare din Arad. Ministerul Energiei alocă 233 milioane de lei, bani europeni, fonduri nerambursabile, pentru ca locuitorii din Arad să beneficieze de o infrastructură de termoficare modernă şi eficientă. Este o altă finanţare importantă care va îmbunătăţi viaţa arădenilor, asigurând căldură şi apă caldă la parametri optimi şi costuri corecte. În paralel cu această nouă investiţie, Primăria Arad implementează proiectul de modernizare a CET-ului, în valoare de 534 milioane lei, care se va finaliza anul viitor, cu finanţare din PNRR. Mi-ar plăcea ca exemplul de bună practică de la Arad să fie aplicat în toate marile oraşe ale României, inclusiv la Bucureşti, pentru a atinge standardele europene de performanţă, cu sprijinul banilor europeni. Vorbim despre proiecte ce pot schimba fundamental viaţa a milioane de români care trăiesc în mediul urban şi care au aşteptări pentru servicii locale de calitate. Este crucial ca toate oportunităţile pe care le avem acum să fie fructificate”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.
Prin semnarea acestui nou contract de finanţare, Ministerul Energiei ajunge să susţină implementarea unui număr de 6 proiecte în domeniul termoficării, în Suceava, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad.
Valoarea totală a proiectelor este de peste 1,905 miliarde de leii (383,010 milioane de euro), din care 1,421 miliarde de lei (285,597 milioane de euro) reprezintă finanţarea acordată prin Fondul pentru Modernizare, bani nerambursabili.