Update articol:

COP26: China anunţă un acord cu Washingtonul pentru ”intensificarea acţiunii climatice”

China şi Statele Unite au adoptat o ”declaraţie comună privind consolidarea acţiunii climatice”, a anunţat miercuri, la Glasgow (Scoţia), emisarul chinez pentru climă, Xie Zhenhua, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

”Ambele părţi recunosc decalajul dintre eforturile actuale şi obiectivele acordului de la Paris, aşa că vom consolida împreună acţiunea climatică”, a declarat oficialul chinez, în faţa presei, la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow.

Acest acord ”demonstrează că cooperarea este singura cale pentru China şi Statele Unite”, a subliniat Xie Zhenhua, în timp ce tensiunile dintre cele două ţări păreau recent să se amplifice în dosarul diplomaţiei climatice.

China este cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume, iar Statele Unite sunt al doilea.

Preşedintele american Joe Biden, care a venit la Glasgow la începutul conferinţei, săptămâna trecută, a calificat drept o ”mare greşeală” absenţa de la COP26 a omologul său chinez Xi Jinping.

”Ca două mari puteri mondiale, China şi Statele Unite trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru a lucra împreună şi cu alte părţi pentru a combate schimbările climatice”, a declarat reprezentantul chinez.

Reprezentantul american pentru climă, John Kerry, urma să se adreseze la scurt timp după omologul său chinez.

Conferinţa de la Glasgow este considerată ca fiind crucială, în timp ce lumea se află, conform ONU, pe o traiectorie ”catastrofală” de încălzire cu + 2,7 ° C în comparaţie cu epoca preindustrială, cu mult peste obiectivele acordului de la Paris care vizează o încălzire limitată ”cu mult sub” 2 ° C şi, dacă este posibil, la 1,5° C.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (07/12/2021)

Numire administratori provizorii si Convocare AGA O & E 12/13 Ianuarie 2022