Update articol:

Coreea de Nord îşi va întări capacitatea de “descurajare nucleară”

Kim Jong un Sursa foto: kcna.kp

Coreea de Nord a discutat despre noi măsuri vizând să întărească “descurajarea sa nucleară” în cursul unei reuniuni prezidate de liderul său, Kim Jong Un, a anunţat duminică agenţia de presă oficială KCNA, scrie AFP.

“În cursul reuniunii au fost prezentate noi măsuri vizând întărirea descurajării militare a ţării”, a transmis agenţia nord-coreeană, potrivit Agerpres.

“Măsuri cruciale” au fost decise cu prilejul reuniunii Comisie militare centrale sub preşedinţia lui Kim Jong Un, a menţionat KCNA, fără să precizeze când a avut loc această reuniune.

Agenţia de presă nu a oferit detalii despre natura măsurilor decise privind descurajarea nucleară.

Ea a indicat că discuţiile s-au referit, de asemenea, la “trecerea în stare de alertă a forţelor armate strategice”, în cadrul “creşterii şi dezvoltării forţelor armate ale ţării”.

Au fost adoptate măsuri pentru “creşterea şi dezvoltarea considerabilă a puterii de foc a pieselor de artilerie ale Armatei populare coreene”, potrivit agenţiei oficiale.

Dacă reuniunea avut loc zilele acestea, ar fi pentru prima apariţie publică a lui Kim Jong Un de aproape trei săptămâni, a notat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Numeroase zvonuri privind starea de sănătate a liderului cord-coreean au circulat în străinătate după absenţa remarcată de la ceremoniile organizate la 15 aprilie când se sărbătoreşte evenimentul cel mai important din calendarul politic nord-coreean, ziua de naştere a fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene Kim Ir Sen.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS