Update articol:

Coreea de Sud ar putea avea ca prim-ministru o femeie, pentru prima oară după 20 de ani

Coreea de Sud ar putea avea ca prim-ministru o femeie, pentru prima oară după 20 de ani
 - poza 1
Preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung a ales-o pentru funcţia de prim-ministru pe Han Seong-sook, ministru pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi startup-uri, a anunţat duminică biroul prezidenţial de la Seul, transmit Reuters şi Yonhap, potrivit Agerpres.

Dacă opţiunea preşedintelui va fi aprobată de parlament, Han va deveni prima femeie prim-ministru a Coreei de Sud din ultimii 20 de ani. Înaintea ei, Han Myeong-sook a ocupat acest post între 2006 şi 2007.

Han, care a fost directoare executivă a gigantului sud-coreean al internetului Naver, este capabilă “să conducă tranziţia epocală către inteligenţa artificială şi o creştere pentru toţi”, a declarat şeful de cabinet al preşedintelui sud-coreean, Kang Hoon-sik, într-o conferinţă de presă.

Actualul prim-ministru, Kim Min-seok, se retrage pentru a candida, conform unor informaţii, la conducerea Partidului Democrat, aflat la guvernare, la convenţia acestuia din august sau septembrie.

Rolul de prim-ministru este în mare parte ceremonial şi administrativ în cadrul sistemului prezidenţial din Coreea de Sud.

Administraţia Lee a marcat săptămâna trecută primul său an de mandat, inaugurarea actualului preşedintelui având loc pe 4 iunie anul trecut. Luni, Lee urmează să susţină o conferinţă de presă care să marcheze primul său an în funcţie şi la care îşi va dezvălui viziunea politică pentru al doilea an al mandatului său de cinci ani.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET