Update articol:
FORUMUL ENERGIEI 2022

Corneliu BODEA, Adrem: Noi, furnizorii de echipamente și soluții pentru industria energetică, suntem într-un moment dificil

Corneliu Bodea

Furnizorii de echipamente și soluții pentru industria energetică sunt afectați de criza actuală, întrucât clienții sunt într-o situație în care se văd nevoiți să reducă investițiile din cauza problemelor de impact pe cash flow, a spus Corneliu BODEA, CEO Adrem și Președinte al Asociației Centrul Român al Energiei, la cea de-a patra ediție a Forumului Energiei organizat de Financial Intelligence pe 18 mai 2022.

 

 

El a detaliat: “Mă refer la această verigă extrem de importantă a sectorului energetic care e reprezentată de transportatorul și distribuitorii de energie electrică în principal, și atunci toți cei care lucrăm cu acest segment, suntem într-un moment dificil.

În același timp, mă bucur, ca și antreprenor, de faptul că sunt lansate o mulțime de investiții, mai ales în solar. Compania pe care o conduc este foarte implicată în dezvoltarea de soluții solare de la micro, pentru consumatorul casnic, până la soluții medii și mari. Capătă din ce în ce mai multă substanță și pondere această componentă de execuție de mici parcuri fotovoltaice.

Referitor la adoptarea modificărilor legii offshore – cerute de investitori pentru demararea proiectului de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, Corneliu Bodea a spus: “Marea Neagră este acum o zonă destul de delicată. După părerea mea, ceea ce se întâmplă în acest conflict va influența semnificativ viteza cu care cei doi mari jucători pe piața de gaze din România se vor angrena în acest proiect (n.n. Petrom si Romgaz). Încercând să lăsăm politica la o parte, există un mare semn de întrebare când anume vom avea primul gaz din aceste rezerve și cred că sunt alte proiecte în desfășurare acum în zona de gaz care ar trebui să suscite mai mult interesul – ceea ce se întâmplă în negocierile cu Azerbaidjan, au fost câteva întâlniri la Baku, urmează să vină și ei în România. Si prin interconectorul Grecia-Bulgaria avem șansa să ne conectăm și să aducem încă vreun miliard de metri cubi pe an, ceea ce ar reduce dependența României.“

Ne așteaptă o perioadă dificilă, pentru că trebuie să înțelegem ca Uniunea Europeană va dori să își diversifice sursele și să scadă dependența de Federația Rusă, mai ales în ceea ce priveste gazul, dar si petrolul, cărbunele, a mai spus Corneliu Bodea: “Asta înseamnă că noi va trebui să punem resursele din interiorul Uniunii la comun. Deci ideea conform căreia gazul din Marea Neagră va fi al nostru, al poporului român revoluționar care va scăpa de marea schisma rusă, este de bine, dar să ne înțelegem, gazul și resursele energetice ale României vor trebui puse, în conformitate cu directivele europene, la comun, pe piața liberă. Nu cred că e un lucru rău, dar trebuie să ne îndepărtăm de mesajul populist „gazele noastre, energia noastră”, pentru că suntem în Uniunea Europeană, va trebui să jucăm corect și să punem la comun. Asta înseamnă că prețul cu care românul va accesa aceste resurse va trebui să fie un preț aliniat cu cel al celorlalte țări din Uniunea Europeană și reglat de ceea ce înseamnă piață. Sunt, cred, niște corecții necesare sau niște informații pe care, după părerea mea, politicienii în principal ar trebui să le spună transparent și să nu dea numai acea parte din mesaj care ajută la acest optimism exagerat, oricât de mult am avea nevoie de el.”

Domnia sa a mai spus că speră ca, în curând, să se voteze și legea Offshore Wind, pentru eoliene offshore.

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (28/06/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/06/2022)

Act aditional Contract de imprumut cf. art. 234 lit. i Reg. 5 din 2018

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/06/2022)

Tranzactii de tipul celor enumerate la art. 19 din Reg. privind abuzul de piata

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (28/06/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.06.2022 - 27.06.2022