Update articol:

Coronavirus: Comisarul UE pentru locuri de muncă atenţionează asupra unei potenţiale crize sociale după pandemie

Nicolas Schmit - Foto Facebook Nicolas Schmit - Foto Facebook

Comisarul Uniunii Europene (UE) pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a atenţionat asupra unei potenţiale crize sociale după pandemia de coronavirus, informează joi dpa, potrivit Agerpres.

Chiar dacă până acum nu a avut loc o creştere dramatică a cifrelor privind şomajul, perspectivele, în special pentru tineri, nu sunt deloc bune, a subliniat Schmit într-un interviu pentru agenţia de presă germană. Este nevoie de politici care să asigure că nu vom aluneca într-o nouă criză socială după pandemie, a adăugat el.

Schmit urmează să prezinte joi un plan de acţiune pentru o Europă mai socială, alături de vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Planul este de a asigura că aşa-zisul Pilon european al drepturilor sociale, lansat de Comisia Europeană în 2017, este pus în aplicare în Europa.

Iniţiativa caută să ofere noi drepturi sociale şi să îmbunătăţească regulile sociale existente pe teritoriul UE şi serveşte drept busolă pentru a se ajunge la condiţii de lucru şi de trai mai bune pe teritoriul blocului comunitar.

Ea prevede numeroase principii privind standarde minime comune, inclusiv salarii echitabile, asistenţă în eventualitatea şomajului, asistenţă medicală sau asistenţă pe termen lung.

BVBStiri BVB

UCM RESITA S.A. (UCM) (16/04/2021)

Completare Convocare AGAO 28 (29).04.2021 versiune limba engleza

Patria Bank Obligatiuni 2028 EUR (PBK28E) (16/04/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014