Update articol:

Coronavirus: Franţa analizează posibilitatea unei a patra doze de vaccin

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Autorităţile ştiinţifice franceze studiază posibilitatea unei a patra doze de vaccin anti-COVID pentru persoanele în vârstă, chiar dacă această problemă este deocamdată “prematură”, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii al Franţei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Alte ţări europene se află oarecum în acelaşi stadiu asupra acestor chestiuni, în aşteptarea poziţiei autorităţilor ştiinţifice”, a subliniat ministerul într-o conferinţă de presă.

Deschizător de drumuri în această problemă, Israelul a început pe 3 ianuarie inocularea unei a patra doze persoanelor de peste 60 de ani, în plină explozie a contaminărilor legate de varianta Omicron, una foarte contagioasă.

“A patra doză, ea este încă discuţie, este încă foarte prematur pentru a ne pronunţa asupra acestui subiect. Vom face după cum ne vor spune autorităţile ştiinţifice să facem”, a continuat ministerul, care va aştepta avizul Consiliului de Orientare a Strategiei de Vaccinare (COSV) şi al Înaltei Autorităţi Sanitare (HAS).

În Franţa, odată cu scăderea în timp a eficacităţii vaccinurilor împotriva infectării, posibilitatea unei doze de rapel (cel mai adesea a treia) este oferită din septembrie celor peste 65 de ani şi persoanelor care au comorbidităţi. Ulterior, ea a fost extinsă în mod progresiv pentru persoanele în vârstă de peste 18 ani.

În acest stadiu, minorii nu sunt vizaţi de a treia doză, exceptând adolescenţii cu vârste între 12 şi 17 ani care suferă de comorbidităţi. Înalta Autoritate Sanitară din Franţa analizează posibilitatea de a extinde doza de rapel pentru toţi minorii cu vârste între 12 şi 17 ani.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/07/2026)

Solicitare de convocare a AGOA Fondul Proprietatea S.A.

Sphera Franchise Group (SFG) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 30.08.2026

Premier Energy PLC (PE) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 31.08.2026

Vista Bank Bonds 2036 (VISTA36E) (31/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014