Update articol:

Coronavirus: Grecia intenţionează să permită redeschiderea restaurantelor în mai, înainte începerii sezonului turistic

grecia pixabay.com

Grecia intenţionează să redeschidă restaurantele la începutul lunii mai, a declarat miercuri secretarul de stat George Gerapetritis, în contextul în care autorităţile elene îşi doresc reluarea activităţii în cât mai multe sectoare economice înainte începerii sezonului turistic de vară, care este un domeniu vital, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Grecia, care s-a descurcat relativ bine în timpul primului val al pandemiei de coronavirus, a fost nevoită să înăsprească restricţiile la sfârşitul anului trecut pentru a combate înmulţirea cazurilor, spitalele din jurul Atenei şi din oraşul Salonic din nordul ţării fiind excedate.

Mai mult de jumătate din totalul noilor cazuri zilnice sunt reportate în această regiune.

“Intenţia noastră este de a avea o deschidere coordonată a restaurantelor după Paşte”, a spus oficialul la postul de televiziune ERT, adăugând că se va putea lua masa în exterior.

Paştele Ortodox va fi în data de 2 mai.

Guvernul a început distribuirea masivă a unor kituri de testare acasă în această lună pentru a redeschide liceele şi unele servicii, în contextul în care îşi doreşte ca situaţia să fie măcar parţial sub control până la începerea sezonului turistic la 14 mai.

Autorităţile sanitare au raportat marţi 3.789 de cazuri zilnice de infectare cu coronavirus şi 87 de decese. Bilanţul total este de 320.629 de infectări şi 9.627 de decese.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/05/2021)

Litigiu dosar nr.3607/63/2020

Sphera Franchise Group (SFG) (18/05/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IAR SA Brasov (IARV) (18/05/2021)

Convocare AGAO 21.06.2021

BRK Argint Turbo Short 28.5 (BKSLVTS2) (18/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Mai 2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (18/05/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - ajustare parametri produs structurat