Update articol:

Coronavirus: OMS, precaută faţă de vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Rusia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reacţionat marţi cu precauţie la anunţul făcut de cercetători ruşi, potrivit căruia un vaccin anti-COVID-19 este aproape gata pentru a fi aplicat populaţiei largi şi a amintit că trebuie respectate toate fazele de testare înainte de a putea obţine autorizaţia, relatează EFE, potrivit Agerpres.

“Există în prezent sute de vaccinuri (împotriva COVID-19) în proces de testare şi trebuie să îndeplinească toate normele şi reglementările prevăzute pentru a fi aplicate în siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, la o conferinţă de presă. Oficialul OMS a declarat că în unele ocazii “sunt raportate descoperiri care ulterior întârzie, pentru a parcurge toate fazele necesare” şi a putea fi aplicate pe scară amplă.

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a anunţat la 1 august că Centrul naţional de studii epidemiologice şi microbiologice Gamalei a încheiat testele pentru vaccinul său împotriva noului coronavirus ce cauzează boala COVID-19, astfel încât a început etapa de înregistrare a produsului.

Potrivit titularului Sănătăţii, medicii şi personalul sanitar vor fi primii care vor primi vaccinul şi este prevăzut ca din 10 august să fie trimis în diferite regiuni ale Rusiei, unde va fi realizată o campanie mai amplă de vaccinare începând din toamnă.

Dezvoltarea vaccinurilor necesită cel puţin trei faze de mai multe luni ca durată (în care este inoculat unor grupuri şi comunităţi tot mai ample în căutarea unor eventuale efecte secundare), un proces care poate dura câţiva ani.

OMS a anunţat că va trece cel puţin un an şi jumătate până va obţine un vaccin împotriva COVID-19, deşi progresele rapide înregistrate de ţări ca Rusia, SUA, China sau Marea Britanie au alimentat speranţa unei reduceri a acestei perioade, în contextul unei pandemii care este departe de a fi depăşită.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020