Update articol:

Cosmin Marinescu: România antreprenorială 2018 – care sunt soluțiile?

Sursa foto http://cosmin-marinescu.ro Sursa foto http://cosmin-marinescu.ro

Prosperitatea României în viitor depinde, indiscutabil, de consolidarea economiei de piață, de promovarea antreprenoriatului și a valorilor pieței libere, susține consilierul prezidențial Cosmin Marinescu pe blogul propriu (http://cosmin-marinescu.ro/romania-antreprenoriala-2018-care-sunt-solutiile/).  În opinia domniei sale,  România antreprenorială este România liberei inițiative, a inovației, creativității și libertății economice:  “Tocmai de aceea, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii constituie și un test de maturitate pentru politicile publice orientate în favoarea unei economii de piață autentice“.

Aflat în anul centenar la cea de-a 25-a ediție, Topul Național al Firmelor Private din România a reprezentat contextul în care oamenii de afaceri români, întreprinzătorii mici și mijlocii, au pus în balanță neajunsurile mediului de afaceri românesc și soluțiile autorităților, spune Cosmin Marinescu.

Cu această ocazie, Cosmin Marinescu a prezentat mesajul Președintelui României adresat mediului antreprenorial românesc, având convingerea că România antreprenorială este filonul încă neexploatat al prosperității noastre: 

“După un avans economic de aproape 7% anul trecut, bazat în principal pe aportul consumului, evoluțiile actuale ne arată cât de important este ca economia să genereze o creștere de calitate, bazată pe investiții și exporturi. Numai o creștere economică robustă, calitativă, poate susține sporirea pe termen lung a veniturilor populației și a bunăstării economico-sociale.

Din acest punct de vedere, încă este deficitară acțiunea guvernamentală în privința unor aspecte esențiale pentru bunăstarea IMM-urilor și a economiei, precum dezvoltarea infrastructurii de transport, folosirea fondurilor europene, încurajarea industriilor inovative, dar și găsirea de soluții durabile în privința deficitului de angajați calificați din economie.

Consider că autoritățile trebuie să facă mai multe eforturi pentru a înlesni accesul IMM-urilor la finanțare, licitații publice sau la obținerea ajutoarelor de stat.

În economia modernă, dezvoltarea firmelor se face prin capital atras de la bănci și de pe piețele financiare. În condițiile în care întreprinzătorii români se confruntă cu dobânzi mult mai ridicate decât în restul țărilor din Uniunea Europeană, aproximativ trei sferturi dintre IMM-uri se bazează pe autofinanțare. Totodată, doar 10% dintre IMM-uri vizează accesarea de fonduri structurale nerambursabile.

Tocmai de aceea, adoptarea unor măsuri de simplificare în aceste domenii ar aduce cu siguranță beneficii însemnate pentru întreprinzătorii mici și mijlocii.

Statul de drept este un bun public, iar sănătatea mediului de afaceri depinde în mod esențial de stabilitatea și predictibilitatea regulilor din economie.

În acest sens, doresc să subliniez că schimbările din domeniul fiscal sau al pieței muncii trebuie să aibă și un orizont de predictibilitate, care să evite bulversarea continuă a mediului antreprenorial, a planurilor de afaceri și de investiții.

În ultima perioadă, oamenii de afaceri au atras atenția, în mod sistematic, asupra faptului că activitatea din multe sectoare ale economiei noastre, de la agricultură și construcții la activitățile de comerț, este tot mai afectată de lipsa forței de muncă.

Rata șomajului la nivel național se îndreaptă către 4%, însă tinerii sunt în continuare afectați, deoarece 16% dintre tinerii de până în 24 de ani se află în șomaj. Această situație ar putea fi îmbunătățită printr-un set de măsuri care să faciliteze mobilitatea forței de muncă la nivel național și participarea tinerilor pe piața muncii în profesiile deficitare. Ar fi în avantajul tuturor dacă segmentul dinamic, al tinerilor, ar fi mai bine încurajat în relația cu piața muncii.

Însă mediul de afaceri este îndreptățit să aștepte măsuri responsabile pe linia politicilor salariale. Susținerea forței de muncă și a bunăstării angajaților nu trebuie să însemne punerea unor costuri nesustenabile pe umerii întreprinzătorilor.”

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (28/10/2020)

Comunicat - Indicatori operationali-cheie T3 2020

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/10/2020)

Raport privind rezultatele operationale cheie 9 luni 2020

OMV PETROM S.A. (SNP) (28/10/2020)

Disponibilitate raport trim 3 2020