Update articol:
În noaptea de 1 spre 2 martie au fost înregistrate depăşiri ale valorilor de PM 2.5 cu până la peste 900%, precum şi a celor de PM10 cu aproape 800% 

Costel Alexe: Poluarea excesivă din Bucureşti – din cauza arderilor necontrolate din Ilfov şi Bucureşti

Platforma airly.eu, care măsoară indicele de calitate a aerului cu date colectate de la senzorii din rețeaua națională, și platforma aerlive.ro, rețea independentă de senzori, au raportat un nivel de poluare excesiv în București, începând de duminică seară, potrivit DIGI 24. 

Indicele de Calitate a Aerului (ICA) măsurat de platforma independentă de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti indica, la ora 10:00, depăşiri record, de peste 100 micrograme/mc, ale concentraţiilor de PM10 (pulberi în suspensie) în şapte din cele 11 puncte în care sunt amplasaţi senzori, arată datele aerlive.ro.

Ministrul Mediului Costel Alexe a convocat, în această dimineaţă, conducerile Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) pentru a discuta măsurile ce se impun după ce, în noaptea de 1 spre 2 martie, au fost înregistrate depăşiri ale valorilor de PM 2.5 cu până la peste 900%, precum şi a celor de PM10 cu aproape 800%. Depăşirile au fost semnalate atât la staţiile din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, cât şi de senzorii din reţelele independente. 

Costel Alexe a spus în această dimineaţă: “Aseară la toate stațiile de monitorizare a calității aerului au fost înregistrate depășiri ale mediilor zilnice. La Lacul Morii a fost de 8 ori. 

Am avut acest episod de poluare ca urmare a unui cumul de factori. În primul rând arderi necontrolate în județul Ilfov și București.  Aceste creșteri au început aseară în jurul orei 21.00 cu vârful în jurul orei 3-4 dimineață. Acum sunt valori de intrare în normalitate.

Am stabilit ca până la finalul săptămânii vom controla toate sursele de ardere de pe raza județului Ilfov și a Bucureștiului. Vor fi verificate și acele firme care s-ar putea să desfășoare activități fără autorizație.

Rolul dispeceratului este ca ANPM-ul sau Garda de Mediu, când vor semnala sau vor constata că sunt depășiri să poată să informeze și să operăm pe timpul nopții.

Site-ul calitateaaerului.ro funcționează. Partea proastă este că aratră foarte foarte, foarte rudimentar, de parcă zici că este un site din anii 60. Vom dezvolta o aplicație mai prietenoasă, pentru a nu avea această lipsă de transparetizare a datelor”.

Din luna noiembrie, Bucureștiul se confruntă în mod frecvent cu astfel de depășiri noaptea și în weekend.

Primarul Gabriela Firea a declarat în mai multe rânduri că depășirile nu sunt atât de mari și a lăsat să se înteleagă că sunt interese să fie date cifre așa mari ca să crească vânzările la purificatoarele de aer.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că poluarea atmosferică constituie cel mai mare risc legat de mediu pentru sănătatea umană şi provoacă aproximativ 7 milioane de decese la nivel mondial, în fiecare an.

În Uniunea Europeană (UE), poluarea aerului cauzează, în medie, peste o mie de decese premature pe zi, un număr de peste zece ori mai mare decât cel al deceselor cauzate de accidente rutiere, potrivit Agerpres.

În cazul României, Comisia Europeană (CE) a arătat că ţara nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC şi a demarat o nouă procedură de infringement, întrucât autorităţile nu au transmis până la data de 1 aprilie 2019 programele naţionale de control al poluării atmosferice.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (25/01/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18 - 22.01.2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (25/01/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ALRO S.A. (ALR) (25/01/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

AAGES S.A. (AAG) (25/01/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18-22 ianuarie 2021