Update articol:

Costul forţei de muncă, majorat cu peste 10% în T3 2022

lei bani

 

de Dan Pălăngean

Costul orar al forţei de muncă a crescut în trimestrul III 2022 cu 10,39% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de INS. Ritmul de creștere al acestui indicator a urcat din nou la o valoare cu două cifre, după ce scăzuse pe perioada pandemiei la valoarea minimă de 5,68% și se păstrase la +6,39% după mijlocul anului trecut.

Astfel, acest indicator-cheie pentru economie a revenit pe creștere semnificativă, după ce România stabilise în 2020 un nivel record pe plan european, mai mult decât dublu față de limita de siguranță impusă prin tabloul de bord al UE (+26,1% pe ultimii trei ani, față de maxim 12% pentru țările non-euro și 9% pentru Zona Euro).

Productivitatea muncii, în scădere

Pentru raportare la rezultatele din economie, menţionăm că media lunară a productivității muncii în industrie (singura care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru întreaga economie) a scăzut după primele trei trimestre din 2022 cu 1,1%, totuși pe un trend de revenire în ultimele trei luni (de la -3,3% în iulie spre +0,2% în septembrie).

Una peste alta, majorarea ritmului de creștere a costului cu forța de muncă este divergentă cu evoluția productivității muncii. Perspectiva de a readuce indicatorul de stabilitate macroeconomică înapoi în marja recomandată se amână pe termen mediu, deoarece spațiul de 12 puncte procentuale cumulat pe ultimii 3 ani fusese deja ocupat în 2020 și 2021 iar evoluția din 2022 nu ajută.

Sectorul IT, primul în topul creșterilor pe trei ani

Pentru a vedea mai bine care au fost efectele induse în pandemie și la revenirea din aceasta asupra costurilor cu forța de muncă pe tipuri de activități, vă prezentăm topul creșterilor cumulate pe trei ani, între T3 2019 și T3 2022. Pe podium apar sectorul IT (+41,30%), furnizarea de energie, gaze, apă etc. (+38,72%) și alte activități de servicii (+34,89%).

Comerțul, industria extractivă și serviciile administrative sau suport au trecut pragul de 30%, sub care s-a situat la mică distanță industria prelucrătoare (+29,90%), intermedierile financiare (29,87%) și transportul și depozitarea (29,43%). La coada sectorului privat apar construcțiile (+21,82%) și segmentul HoReCa (+13,76%).

Acestea preced la subsolul clasamentului național al creșterii costului cu forța de muncă sectoarele bugetare, aduse spre cerințele de echilibru. În ordine, sănătatea (12,21%, cu creștere nulă exact în pragul valului patru al pandemiei) administrația publică (+11,74%), și învățământul (+10,75%). Explicația, austeritate bugetară pentru ieșirea din procedura de deficit excesiv.

Majorarea inflației și necesitatea implicării financiare mai mari a statului în sectoare sociale care îi revin cu precădere, ar trebui să conducă pe viitor la o corelare mai bună cu evoluția economiei și la o abordare mai apropiată de evoluția prețurilor la consumator. Totul, cu prudență, dat fiind rolul de market-maker al statului pe piața muncii.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2022

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (31/01/2023)

Incetarea temporara unei parti substantiale a activitatii societatii

Sphera Franchise Group (SFG) (31/01/2023)

Raport auditor S2 2022 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

TERAPLAST SA (TRP) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S2 2022

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (31/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2022