Ministerul Finanţelor (MF) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 48 de luni, prin care intenţiona să atragă 500 de milioane de lei, considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat.
Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 295 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna mai 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 660 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 6,06 miliarde lei, este cu 1,635 miliarde lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna aprilie a acestui an, de 7,695 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
- Datoria publică s-a scumpit peste noapte
În urma rezultatului alegerilor, costul la care se împrumută statul a crescut. Pentru titlurile pe 10 ani, considerate referința pieței, acestea au crescut cu 40 puncte de bază și s-au apropiat de 8%, iar pentru titlurile pe șapte ani, dobânzile au crescut cu 30 puncte de bază, la 7,87%.
Datoria publică s-a scumpit, astfel, peste noapte, ceea ce înseamnă creșterea efortului de plată prin taxe și impozite suplimentare, tăieri de salarii sau locuri de muncă.