Crama Ştirbey, concepută de Prințul Barbu Alexandru Știrbey, exportă vinurile românești în Germania, Austria, Polonia, Benelux sau Marea Britanie, dar şi în ţări renumite pentru producţia de vin, precum Franţa şi Italia, de aproape 20 de ani, potrivit reprezentanților cramei, care au găzduit, recent, o vizită de presă.

Sunt mai bine de 300 de ani de când vinurile familiei Știrbey duc mai departe tradiţia unor soiuri pure, perfect adaptate, de veacuri, la condițiile pedoclimatice ale regiunii Drăgăşani. Principiile se transmit din generație în generație, iar poveştile vinurilor sunt întotdeauna dublate de poveştile celor care, prin munca lor, transformă şi astăzi în realitate un vis început în familia Știrbey acum multe generatii.

Întâlnirea întâmplătoare între Ileana, nepoata prințesei Maria Știrbey, şi Jakob Kripp, baron din Tirol, Austria, marchează astfel reînceputul unei povești de viață lungă, despre oameni, vinuri și momente care merită sărbătorite împreună. Fugită dintr-o ţară ostilă în 1969, lleana Kripp redescoperă plaiurile natale în 1997, în luna de miere. Simte potențialul cramei și începe treptat planurile de renovare şi redotare, pentru ca astăzi, la Drăgăşani, vizitatorii să se poată delecta într-o adevărată oază de natură şi eleganţă.

Crama de vinificație a domeniului Știrbey din Drăgășani, în dimensiunea sa actuală, a fost concepută de Prințul Barbu Alexandru Știrbey, la începutul secolului XX, pentru prelucrarea strugurilor dintr-o suprafaţă de aproximativ 20 hectare de vie, sau 70-80.000 litri de vin pe an. Producţia anuală a cramei încă se află aproximativ în acești parametri, calitatea primând întotdeauna cantității.

Vinurile Prince Ştirbey sunt sortimente care păstrează autenticitatea criteriilor moştenite din generație în generație. Unul dintre criteriile de calitate ale unui vin este chiar păstrarea proprietăților (gust, textură) în timp, iar vinurile Cramei Știrbey sunt vinuri naturale, de viață lungă.

Vinificarea diferitelor soiuri de struguri se face separat, producând numai vinuri din soiuri pure, pentru a scoate la iveală caracterul fiecărui soi în parte. Solul, climatul, flora şi fauna, dar şi tradițiile oamenilor care lucrează în vie influenţează în mod esențial evoluţia strugurilor şi a vinului – oferind fiecărei parcele de vie un caracter distinct, care poate fi sintetizat ca Genius Loci – spiritul locului.

Unul dintre soiurile reprezentative cramei este chiar Crâmpoşia Selecționată, adaptată perfect la condițiile pedoclimatice din regiunea Drăgăşani, astăzi blazonul domeniului Știrbey. Acest vin are o fructozitate fină si proaspătă, ideal pentru ocazii de socializare.

Jakob Kripp ne-a declarat: “Un vis mare al nostru ar fi să redăm viață unor soiuri care aproape au dispărut, aici, în podgorie. Un client al nostru ne-a facut cadou o cărticică “Mersul trenurilor” din 1905 (vezi foto), unde sunt prezentate varietățile de viță de vie altoite în 1905-1906: Braghină, Crâmposie, Gordan mare, Grasa, Fetească etc. Ar fi un vis, un plan, un proiect de a face din nou un vin. Nu există nici o parcelă de braghină, avem doar câțiva butuci. Este soi un extrem de interesant, cu aciditate pronunțată, din care se poate face vin alb, dar și vin rose. Ar fi renașterea unei tradiții, ceva nou dintr-o rădăcină mai veche.”

“Dacă ai vinificat în condiții bune struguri sănătoși, cu dopuri de calitate, atunci ai condiții optime pentru a învechi un vin în sticlă”, ne-a destăinuit Jakob Kripp.

Acesta ne-a precizat: “Noi am investit foarte puțin la început față de alții, pentru că, spre deosebire de alții, noi nu am putut accesa fonduri europene, fondurile de preaderare SAPARD, pentru că în România era o condiție pentru înființarea unei crame să aibă capacitatea mininimă de prelucrare a strugurilor de 500 de tone și noi avem 60 -70 de tone de struguri. Am fost mult prea mici pentru a îndeplini condițiile. Am întrebat la agenția SAPARD de ce au pus această limită și ne-au răspuns pentru că nu sunt crame atât de mici în țară.

Între timp, ne-am descurcat cu utilaje de mâna a doua. În acest moment, mai avem doar aparatul de etichetat care are 40 de ani.

Cea mai importantă și mai valoroasă investiție este echipa pe care am reușit să o formăm. Un enologul bun, priceput, se descurcă și cu utilaje de mâna a două. Din păcate, este trist că foarte mulți românii pleacă în străinătate. Noi am reușit să atragem nemții în România. Enologul nostru Oliver Bauer căuta slujba în Tirolul de Sud, dar a ajuns în Drăgășani. S-a căsătorit cu o româncă și între timp și-a convins sora și cumnatul să se mute în Drăgășani.“