Update articol:

Credere: Banca Transilvania diminuează ratele pentru împrumutații în franci elvețieni preluați după achiziția Bancpost şi are în vedere o analiză asupra dobânzilor pentru diminuarea ratelor în CHF

Banca Transilvania diminuează ratele pentru împrumutații în franci elvețieni preluați după achiziția Bancpost, în urma negocierilor purtate cu Credere în ianuarie 2020, potrivit ASOCIAȚIEI CREDERE PENTRU INFORMAREA, CONSILIEREA SI EDUCAREA CONSUMATORILOR.    

Reprezentanţii Credere spun: “Banca Transilvania elimină comisionul de administrare pentru întreg portofoliul de credite în franci elvețieni preluat de la Bancpost. Vorbim despre un număr de 381 de contracte de credit care vor beneficia de eliminarea comisionului de administrare de 0.1% aplicat ca procent la soldul creditului, fapt care se transpune într-o diminuare a ratei lunare cu cca. 15%. Măsura va fi implementată automat începând cu mai 2020 și este aplicabilă strict pentru viitor.

Pentru creditele în franci elvețieni, comisionul lunar de administrare a reprezentat o sumă considerabilă din rata lunară plătită de fiecare debitor. Prin eliminarea acestuia până la maturitatea creditelor, fiecare debitor salvează mii de franci elvețieni.

De asemenea, la solicitarea Credere, Banca Transilvania va realiza în perioada următoare o analiză asupra dobânzilor aplicabile începând cu implementarea OUG 50/2010, în vederea identificării unor măsuri suplimentare de diminuare a ratelor împrumutaților în franci elvețieni.

Vrem să mulțumim pe această cale echipei de negociere de la Banca Transilvania pentru abordarea constructivă, în contextul în care practica instanțelor judecătorești pe comisionul de administrare este, mai degrabă, favorabilă băncilor și presupune un cost însemnat pentru ambele părți.

Pentru cei mai puțin avizați, facem precizarea că Banca Transilvania nu a acordat împrumuturi în franci elvețieni, acest portofoliu fiind dobândit în urma achiziționării Volksbank și Bancpost.

Vă reamintim că în ianuarie 2020, Credere a invitat la negociere toate băncile care au acordat/preluat împrumuturi în franci elvețieni, Banca Transilvania fiind singura care a dat curs invitației noastre și a venit și cu soluții concrete în sprijinul împrumutaților în franci elvețieni.

Ne exprimăm încrederea că și alți actori din industria bancară vor lua măsuri similare și vă asigurăm de faptul că întreaga echipă Credere face toate demersurile în acest sens”.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (10/08/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (10/08/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017