Update articol:

Cristian Buşoi: Estimăm un vârf de consum de energie în această seară de aproape 7.000 de megawaţi; va porni Grupul 4 Rovinari

Cristian Buşoi: Estimăm un vârf de consum de energie în această seară de aproape 7.000 de megawaţi; va porni Grupul 4 Rovinari
 - poza 1

Grupul 4 de la Rovinari va fi pus în funcțiune luni și va furniza aproape 300 MW Sistemului Energetic Național, în condițiile în care vârful consumului de energie este estimat să ajungă în această seară la aproape 7.000 MW, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.

“Începând cu ziua de astăzi, fiind vorba de o săptămână care se anunţă în continuare cu temperaturi ridicate, deci şi cu consum de electricitate – şi în zona casnică, datorită aerelor condiţionate, şi în zona industrială se reia o parte dintre activităţile industriale – un consum mai ridicat, aproape de 7.000 de megawaţi estimăm vârful din această seară, pentru a reduce cantitatea de electricitate importată şi în acest fel şi impactul pe preţurile viitoare, s-a decis intrarea în funcţiune a Grupului de rezervă 4 de la Rovinari. Sunt aproape 300 de megawaţi care vor intra în Sistemul Energetic Naţional şi lucrul acesta va fi de ajutor, pe de o parte pentru a consolida securitatea aprovizionării şi, aşa cum spuneam, pentru a reduce cantitatea de electricitate importată, mai ales în orele de vârf, generând astfel o reducere a impactului pe costuri”, a afirmat Buşoi, la Digi TV.

Potrivit secretarului de stat, în weekend situaţia energetică a fost stabilă, vârfurile de consum s-au situat sub 6.000 de megawaţi – duminică seara chiar sub 5.000 de megawaţi -, iar importurile nu au fost foarte ridicate.

“Am avut şi o bună producţie de electricitate din zona eoliană, pentru că, aşa cum de altfel au putut vedea majoritatea românilor, au fost câteva zile – vineri, sâmbătă, duminică – în care vântul a bătut şi asta, dincolo poate de unele neplăceri, pentru sistemul de energie, pentru producţia de electricitate, a fost de foarte mare ajutor. Producţia fotovoltaică a fost şi ea foarte bună, dar după cum bine ştiţi, din păcate pe partea de fotovoltaic nu ne putem baza pentru orele de vârf decât într-o mică măsură, deoarece capacităţile noastre de stocare sunt scăzute”, a spus Cristian Buşoi.

Reprezentantul ministerului a adăugat că se vede un consum cu 200 – 300 de megawaţi mai mic în orele de vârf decât arătau prognozele Transelectrica, o parte provenind de la consumatorii casnici “care au răspuns apelului domnului prim-ministru şi al Guvernului”, iar restul de la consumatorii industriali.

“Primim zilnic diverse adrese în care, într-adevăr, marii consumatorii caută şi găsesc parţial soluţii de reorientare activităţii din orele de vârf şi chiar de programare a unor acţiuni de reparaţii, revizii în aceste ultime două săptămâni ale lunii august. Facem această centralizare. În paralel, sigur, Transelectrica şi distribuitorii şi furnizorii, pentru că toate acestea se regăsesc în modificări de contract sau măcar în notificări privitoare la reducerea cantităţii de electricitate de care au nevoie în perioada următoare, fac propriile analize. Vedem deja între 200 şi 300 de megawaţi mai puţin consum în orele de vârf decât prognozele Transelectrica”, a explicat Buşoi.

Revenind la Grupul 4 Rovinari, el a precizat că stocurile de cărbune sunt suficiente pentru această săptămână, dar ele pot fi refăcute la nevoie, şi a dat asigurări că nu sunt probleme cu personalul şi cu specialiştii, chiar dacă “pentru un mic număr dintre aceştia a fost nevoie a se apela la oameni cu experienţă, dar care între timp deciseseră să iasă la pensie”.

“Din informaţiile pe care le avem de la colegii de la Complexul Energetic Oltenia, cel puţin pentru această săptămână suntem acoperiţi de stocuri de cărbune. Evident că ele pot fi refăcute în caz de nevoie. (în cât timp vor putea fi refăcute – n. r.) e un lucru pe care îl vom şti cu exactitate la comandamentul de mâine, când vom discuta puţin şi perspectiva săptămânilor următoare. Din păcate, se pare că seceta continuă, debitul Dunării rămâne scăzut şi vom rămâne cu Unităţile 1 şi 2 închise şi pe perioada următoare, de aceea trebuie să facem o organizare judicioasă a rezervelor pe care le avem pentru că, deşi situaţia regională este stabilă, deşi există electricitate pentru importuri, deşi nu vedem nişte creşteri alarmante de preţuri, dar evident preţurile pe importuri sunt mai mari decât cele din producţia internă, totuşi trebuie să fim atenţi şi pe partea de rezerve”, a transmis oficialul ME.

Buşoi a precizat că prognozele hidro indică faptul că e exclus ca reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă să fie deschise în următoarele 10 zile.

“Prognozele cele mai aproape de realitate, de fapt pe 10 zile – sigur că există şi prognoze pe un termen mai lung – dar pe următoarele 10 zile, într-adevăr, pare că e puţin probabil, chiar exclus, să putem să redeschidem Unitatea 2 de la Cernavodă”, a susţinut acesta.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (17/08/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-14.08.2026

AETA SA (ELGS) (17/08/2026)

AETA Start Livrari Mathaus

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (17/08/2026)

Actualizare componenta comitete consultative

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10-14.08.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (17/08/2026)

Solutionare inregistrare majorare de capital la oficiul registrului comertului