Update articol:

Cristina Prună, USR: Demararea proiectelor de producere a energiei eoliene offshore trebuie să fie o prioritate pentru această guvernare

pruna Cristina Prună, USR: Demararea proiectelor de producere a energiei eoliene offshore trebuie să fie o prioritate pentru această guvernare

Demararea proiectelor de producere a energiei eoliene offshore trebuie să fie o prioritate pentru această guvernare, este de părere deputatul USR Cristina Prună.

Ea a postat pe Facebook: “Energia eoliană offshore este deja o realitate în țări precum Marea Britanie sau Danemarca. Chiar și Polonia a făcut pași hotărâți spre această nouă formă de energie.

Se poate întâmpla și în România. Primul pas spre deblocarea investițiilor este elaborarea de către guvern a Planului de amenajare a spațiului maritim, care este de altfel și o obligație europeană. Fără acest document nu se poate ști cu exactitate care sunt zonele din mare propice pentru instalarea turbinelor de vânt.

De elaborarea planului se ocupă un comitet format din reprezentanți ai instituțiilor relevante. Acest comitet se află sub coordonarea prim-ministrului. Cel puțin așa ar trebui să decurgă lucrurile în teorie.

În practică, comitetul nu s-a reunit niciodată și nici nu se poate reuni. Motivul? Hotărârea Guvernului (HG) de înființare a comitetului, care a fost dată în 2017 de guvernul Grindeanu, fix înainte de căderea sa, a fost făcută în bătaie de joc. Mai exact, guvernul PSD de la acea vreme nu a pus în lege funcțiile oamenilor responsabili ce urmau să facă parte din această structură, ci chiar numele și prenumele lor. După cum vă puteți imagina, vorbim de oameni care nu prea mai sunt în instituțiile și pe pozițiile respective cam tot de prin 2017.

Soluția pentru această situație aberantă este simplă. Guvernul trebuie să adopte un nou HG care să anuleze prevederile din HG-ul de înființare a comitetului. Apoi, prim-ministrul trebuie să convoace rapid comitetul. Am speranță ca vom avea un nou comitet format din oameni tehnici și competenți cu interes în elaborarea cât mai rapidă a Planul de amenajare a spațiului maritim. Putem vorbi mai apoi despre o lege-cadru pentru energia eoliană offshore care să atragă investiții în proiectele eoliene în Marea Neagră.”

Potrivit doamnei Prună, România poate deveni un jucător important în producţia europeană de energie: “E nevoie să ne concentrăm chiar acum, fără nici un fel de amânare, pe deschiderea spațiului maritim al Mării Negre pentru investitorii care își doresc să demareze proiecte eoliene offshore.

Interes și bani pentru aceste investiții există. În cadrul dezbaterii “Potenţialul de investiţii şi dezvoltare de proiecte eoliene offshore în Marea Neagră”, pe care am organizat-o în luna aprilie, autoritățile statului și companiile prezente și-au declarat intențiile legate de proiectele eoliene offshore. M-a bucurat să văd interesul mare și am speranța că aceste investiții vor pune România pe harta marilor producători de energie eoliană offshore.

Am încredere că guvernul își va îndrepta urgent atenția către rezolvarea blocajului și că va prioritiza deblocarea Planului de amenajare a spațiului maritim.”

BVBStiri BVB

EB EBS TURBO SHORT 0,1/46,5/46 (EBEBSTS36) (27/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 28 si 29 Septembrie 2021

Turbo Long on Daimler AG (RCDAITL1) (27/09/2021)

Reluare tranzactionare - ora 12:05 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

ROMCAB SA (MCAB) (27/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021