Update articol:
Forumul Energiei 2022

Cristina Prună, USR: Dezbaterile pe legea offshore nu au fost suficient de lungi, astfel încât să înțelegem ce nevoi ar mai avea investitorii pentru a lua decizia de investiție în gazele din Marea Neagră

Cristina Prună Cristina Pruna, deputat USR

Dezbaterile pe legea offshore nu au fost suficient de lungi, astfel încât să înțelegem ce nevoi ar mai avea investitorii pentru a lua decizia de investiție în proiectul de gaze din Marea Neagră Neptun Deep, a spus Cristina PRUNĂ, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor și Vicepreședintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților, la cea de-a patra ediție a Forumului Energiei organizat de Financial Intelligence pe 18 mai 2022.

Cristina Prună a spus, după adoptarea legii offshore, în Camera Deputaților: “Așteptăm să vedem dacă aceste investiții se vor întâmpla (n.n. demararea proiectului de exploatare de gaze in Marea Neagra). Am participat la dezbaterile din cadrul comisiilor reunite de Industrii și Buget-Finanțe. Concluzia de acolo a fost că sperăm că aceste investiții se vor întâmpla, dar nu există o certitudine, însă pare că s-au mărit șansele ca cele două companii (n.n. Petrom si Romgaz), care sunt în cel mai mare perimetru – Neptun Deep – să înceapă aceste investiții, pentru că avem nevoie de ele.

Am văzut cum dependența României de gaze rusești a crescut în ultimii an, am ajuns la aproape 30%, între 25 și 28% dependență de gazul rusesc, și avem această mare oportunitate să punem Stop acestei dependențe, să ne creștem securitatea energetică și chiar să devenim un pilon de stabilitate în ceea ce privește securitatea energetică, aici, în Europa de Est și sper să o putem fructifica cât mai repede.”

Cristina Prună a mai spus că și-ar fi dorit o dezbatere mult mai amplă a modificarilor la legea offshore, inclusiv cu investitorii la masă: “Dezbaterile nu au fost suficient de lungi astfel încât să înțelegem ce nevoi ar mai avea pentru a lua această decizie de investiție. Cred că timpul ne va spune, e clar că era nevoie de o modificare a legii, discutăm de ea de la finalul lui 2019, am avut această promisiune din partea ministrului Energiei în funcție. Lucrul acesta s-a întâmplat doi ani și jumătate mai târziu, când securitatea energetică a României, mai ales pe zona de gaze naturale, a devenit din ce în ce mai șubredă. Acesta este un lucru îngrijorător și cred că ar trebui să ieșim din această paradigma. Iată, această lege offshore modificată este primul pas. Decizia este la investitori, eu tot ce sper este ca decizia să fie una de investiție și la finalul lui 2026-2027 să avem atât noi, consumatorii, cât și industria românească parte de aceste gaze naturale, să le valorificăm superior.

Noi (n.n. USR) chiar am venit cu o viziune extrem de bună și în interesul tuturor, viziune care a fost din păcate respinsă. Amendamentul USR a fost respins în Camera Deputaților, anume ca acești bani, pe model norvegian, să contribuie la pensiile tuturor românilor și, de aici mai departe, să fie investiți în companii din industria energetică, din industria chimică și petrochimică și nu numai. Dar sper că va deveni realitate. Mai e mult până în 2026- 2027 și noi vom continua să promovăm această viziune”.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/11/2022)

Disponibilitatea versiunii in limba romana a Raportului Anual pentru 2021

ROMCARBON SA (ROCE) (28/11/2022)

Finalizare proces fuziune Greenfiber Intl. SA-Greentech SA,detineri indirecte

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (28/11/2022)

Document informare - alocare actiuni

ROPHARMA SA (RPH) (28/11/2022)

Hotarari AGA O & E 28.11.2022

ROMCARBON SA (ROCE) (28/11/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014