Update articol:

Criză combustibili/OMV a achiziţionat prima tranşă din rezervele strategice de petrol ale Austriei la preţul pieţei

Criză combustibili/OMV a achiziţionat prima tranşă din rezervele strategice de petrol ale Austriei la preţul pieţei
 - poza 1

Statul austriac a vândut 56.000 tone de petrol din rezervele sale strategice consorţiului energetic OMV, la preţul pieţei, aceasta fiind prima tranşă din volumul total cu care ţara contribuie la planul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) de stabilizare a pieţei petroliere, după escaladarea războiului din Iran, relatează agenţia EFE.

Ministerul austriac al Economiei a dat asigurări, într-un comunicat, că ţara “este bine aprovizionată în prezent”, dar nu se exclud eventuale probleme de furnizare în viitorul apropiat.

Sursa citată face referire la reducerea producţiei în diferite ţări din Golful Persic, cauzată de atacurile iraniene asupra instalaţiilor din industria petrolieră şi de închiderea strâmtorii Ormuz.

“Scenariile europene indică faptul că întreruperile prelungite ale lanţurilor internaţionale de aprovizionare se vor face simţite în Europa cu o anumită întârziere. În cazul în care criza va persista, Comisia Europeană prevede o diminuare a ofertei disponibile în Europa începând din mai, în special în cazul motorinei şi kerosenului”, a semnalat ministerul.

În conformitate cu o “acţiune colectivă” convenită de statele membre ale IEA, Parlamentul Austriei a aprobat pe 25 martie eliberarea a 325.000 de tone metrice de petrol, echivalentul a circa 2,3 milioane barili, din rezervele strategice, începând cu 1 aprilie.

“Într-o primă fază, compania OMV a achiziţionat 56.000 de tone” la preţul pieţei, a anunţat, luni, ministerul, fără a preciza cotaţiile.

Cantitatea eliberată reprezintă 2% din totalul rezervelor strategice stocate în Austria, care ar trebui să acopere consumul naţional timp de 90 de zile, nivel ce se va reduce cu 11 zile dacă se finalizează eliberarea întregului volum pus la dispoziţie.

Conform acordului, OMV, operatorul unicei rafinării din Austria, s-a angajat să comercializeze exclusiv în ţară produsele derivate din petrolul scos din rezerve.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (20/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (20/04/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/04/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 09.04.2026