Update articol:

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să prevină actele de genocid în Fâşia Gaza

Fâşia Gaza: Continuă loviturile israeliene şi tirurile de rachete spre Israel

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), a dispus vineri Israelului să autorizeze accesul umanitar în Fâşia Gaza, să protejeze populaţia palestiniană şi să facă tot ce-i stă în putere pentru a preveni actele de genocid, fără a-i cere însă încetarea operaţiunii militare în enclava palestiniană, relatează agenţiile France Presse, Reuters şi DPA.

Israelul trebuie să ia “măsuri imediate şi eficiente pentru a permite furnizarea de servicii de bază şi de ajutor umanitar de care palestinienii au nevoie urgentă pentru a face faţă condiţiilor de viaţă nefavorabile cu care se confruntă”, a indicat CIJ în verdictul său foarte aşteptat, potrivit Agerpres.

De asemenea, Israelul trebuie să “ia toate măsurile ce stau în puterea sa pentru a preveni şi a pedepsi incitarea directă şi publică la comiterea de (acte de) genocid”, să facă totul pentru “a împiedica comiterea oricăror acte care intră în sfera de aplicare” a Convenţiei asupra genocidului, se arată în acelaşi verdict.

CIJ solicită de asemenea Israelului ca în termen de o lună să-i prezinte un raport asupra măsurilor luate pentru aplicarea deciziei de vineri, şi anume măsurile care să împiedice trupele sale să comită acte de genocid, cele de sancţionare a incitării la genocid şi măsurile de îmbunătăţire a situaţiei umanitare în Fâşia Gaza.

Hotărârea CIJ nu poate fi atacată cu apel. Pe de altă parte însă, această instanţă internaţională nici nu dispune de mijloacele pentru a impune aplicarea ei.

După atacul grupării Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului său, Israelul desfăşoară în enclava palestiniană o puternică ofensivă militară care a ucis până în prezent peste 26.000 de palestinieni, dintre care 75% sunt femei şi copii.

În verdictul emis vineri, CIJ cere grupării Hamas să elibereze ostaticii capturaţi de pe teritoriul israelian în atacul din octombrie. Circa 250 de persoane au fost atunci luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza, dintre care circa o sută au fost eliberate la sfârşitul lui noiembrie în timpul unui armistiţiu, contra unor deţinuţi palestinieni. Însă, 132 de ostatici se mai află încă în Fâşia Gaza, dintre care 28 ar fi murit.

Africa de Sud, care a acuzat Israelul la CIJ de genocid în Fâşia Gaza, a salutat verdictul acestei instanţe drept o “victorie decisivă pentru statul de drept internaţional şi un reper important în căutarea justiţiei pentru poporul palestinian”.

“Africa de Sud speră cu sinceritate că Israelul nu va acţiona pentru a împiedica aplicarea acestui ordin, aşa cum a ameninţat public că o va face, ci va acţiona în schimb pentru aplicarea lui, cum este obligat să o facă”, menţionează aceeaşi reacţie, transmisă de către Departamentul sud-african pentru cooperare şi relaţii internaţionale.

Dar CIJ nu s-a pronunţat încă asupra cazului în sine sesizat de Africa de Sud, respectiv plângerea că în Fâşia Gaza a avut loc un genocid, prin încălcarea de către Israel a Convenţiei ONU asupra genocidului semnate în anul 1948. Această parte a procedurii judiciare ar putea dura ani la rând.

Israelul a catalogat acuzaţiile Africii de Sud drept false şi “denaturate grosolan”, susţinând că depune toate eforturile pentru a preveni victimele civile în războiul contra grupării Hamas.

Ministrul de externe al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Riyad al Maliki, a salutat de asemenea hotărârea CIJ. “Palestina salută măsurile provizorii dispuse de CIJ împotriva Israelului astăzi. Judecătorii au analizat faptele şi legea şi au decis în favoarea umanităţii şi a dreptului internaţional”, a afirmat ministrul palestinian.

La rândul său, un înalt responsabil al grupării Hamas, Sami Abu Zuhri, a apreciat într-o declaraţie acordată Reuters că decizia CIJ este o evoluţie importantă care contribuie la izolarea Israelului şi la expunerea crimelor comise în Fâşia Gaza. “Cerem ca ocupaţia să fie forţată să implementeze deciziile Curţii”, a mai spus reprezentantul Hamas.

Şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, unul dintre liderii cei mai vocali împotriva Israelului după lansarea războiului contra mişcării Hamas, a primit favorabil decizia CEDO, care în opinia sa a sancţionat “atacurile inumane” efectuate de Israel în Fâşia Gaza. “Sperăm că atacurile Israelului împotriva femeilor, copiilor şi persoanelor vârstnice vor lua sfârşit” după această decizie, a apreciat Erdogan.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (13/12/2024)

Convocare AGA O & E 21/22.01.2025 Achizitie Kitax

Sphera Franchise Group (SFG) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014