Update articol:

Dan Nica: „Este inacceptabil ca românii să plătească cea mai scumpă electricitate din UE raportat la puterea de cumpărare”; “România și alte state din Europa Centrală și de Est sunt afectate de lipsa unor interconectări eficiente între piețele energetice occidentale și cele din regiune”

Dan Nica: „Este inacceptabil ca românii să plătească cea mai scumpă electricitate din UE raportat la puterea de cumpărare”; “România și alte state din Europa Centrală și de Est sunt afectate de lipsa unor interconectări eficiente între piețele energetice occidentale și cele din regiune”
 - poza 1 Dan NICA - 8th Parliamentary term

Europarlamentarul Dan Nica a criticat, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, nivelul ridicat al prețurilor la energie electrică din România, susținând că gospodăriile românești plătesc cel mai mare cost la electricitate din Uniunea Europeană raportat la puterea de cumpărare.

În intervenția adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședintelui executiv pentru Prosperitate și Strategie Industrială, Stéphane Séjourné, Dan Nica a calificat situația drept „profund injustă” atât pentru România, cât și pentru întreaga Uniune Europeană.

„Este absolut inacceptabil ca oamenii în România să plătească cel mai mare preț la electricitate din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare, de două – trei ori mai mare decât în alte state”, a declarat acesta.

Potrivit datelor Eurostat invocate de eurodeputat, gospodăriile din România au plătit anul trecut aproape 50 euro pentru 100 kWh, în timp ce în alte state europene tarifele se situează între 14 și 30 euro/100 kWh.

Dan Nica a afirmat că actuala situație demonstrează disfuncționalități majore ale Pieței Unice Europene și a subliniat că România și alte state din Europa Centrală și de Est sunt afectate de lipsa unor interconectări eficiente între piețele energetice occidentale și cele din regiune.

„Nu putem vorbi despre o Piață Unică Europeană echitabilă, competitivitate și convergență economică, atât timp cât cetățenii și industria din România sunt penalizați de o piață energetică fragmentată”, a spus europarlamentarul.

Acesta a atras atenția că, în timp ce unele state din Vestul Europei înregistrează chiar și prețuri negative la electricitate în anumite intervale orare, consumatorii și companiile din România continuă să suporte costuri ridicate.

În opinia sa, una dintre cauzele structurale este lipsa unei interconectări suficiente pe axa Austria–Ungaria, blocaj care afectează întreaga regiune.

Totodată, Dan Nica a solicitat Comisiei Europene accelerarea investigațiilor privind posibile cazuri de manipulare și abuz pe piața energiei, investigate în cadrul mecanismului REMIT.

„Piețele de energie trebuie să funcționeze ca piețe reale: transparente, lichide și corect supravegheate. Cetățenii și industria europeană au nevoie de mai multă transparență, monitorizare și supraveghere”, a transmis acesta.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (20/05/2026)

Conferinta telefonica investitori si analisti - rezultate Q1/2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (20/05/2026)

Conferinta telefonica investitori si analisti T1 2026

BIOFARM S.A. (BIO) (20/05/2026)

Anunt preliminar oferta publica de preluare voluntara pentru BIO

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2026)

Hotarari AGA O & E din 20.05.2026

CHRISTIAN ’76 TOUR S.A. (TRIP) (20/05/2026)

Oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Christian '76 Tour - 21-28.05.2026