Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, consideră că Florin Cîţu ar trebui să rămână premierul propus de liberali, iar guvernarea să se facă în jurul Partidului Naţional Liberal, adăugând că înţelege “dorinţa” USR de a destabiliza partidul, dar că acest lucru nu se va întâmpla.
“PNL va susţine ce doreşte PNL, nu ce vede la televizor. Nu vorba de a se sacrifica nimeni. PNL îşi desemnează premierul. Am avut un congres. Cred că, din punctul acesta, lucrurile sunt foarte clare, prezenţa preşedintelui care a spus pe scenă că premierul Florin Cîţu nu trebuie să demisioneze şi nici să fie demis. S-a întâmplat ce s-a întâmplat în Parlament, sunt convins că cei de la USR îşi vor găsi un sprijin în aliaţii lor de la PSD -AUR şi dacă nu-l găsesc, intrăm în procedura constituţională şi toată lumea sper să treacă peste perioada asta cât mai repede”, a afirmat Vîlceanu, vineri, înaintea şedinţei Biroului Executiv al partidului.
Vîlceanu a reiterat faptul că guvernarea se va face în jurul PNL.
“Aş vrea să fie foarte clar principiul: guvernarea se face în jurul PNL, iar premierul şi miniştrii sau reprezentanţii PNL în guvern sunt decişi de Partidul Naţional Liberal şi de nimeni altcineva”, a adăugat Vîlceanu, citat de Agerpres.
Întrebat dacă PNL va renunţa la propunerea lui Florin Cîţu premier, Vîlceanu a spus: “Dacă mă întrebaţi pe mine, personal, nu. Florin Cîţu trebui să rămână premierul nostru”.
“Din punctul meu de vedere, nu trebuie să se schimbe. Am avut un Congres acum două săptămâni jumătate. Florin Cîţu este preşedintele PNL şi înţeleg dorinţa celor de la USR de a destabiliza PNL, dar nu se va întâmpla asta. (…) Asta cu susţinerea se va vedea în Parlament. Şi noi am crezut că domnul Cioloş are susţinere acum, având în vedere că a strâns o majoritate să dea jos Guvernul, şi am văzut că nu e aşa. Se va vedea în Parlament şi majorităţile se testează doar în Parlament”, a precizat Dan Vîlceanu.
Biroul Executiv al Partidului Naţional Liberal se reuneşte în şedinţă vineri, în sistem videoconferinţă, în contextul în care este aşteptată o decizie privind formarea noului Guvern, după o primă discuţie avută miercuri după-amiaza de premierul desemnat, Dacian Cioloş, cu liderii PNL, UDMR şi grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.