Update articol:
COMUNICAT DE PRESA

De ziua internațională a cuvântului “Mulțumesc”, Adrian Marinescu, director medical al spitalului „Matei Balș”, mulțumește

În orice moment și oricare ar fi motivul, cei care s-au pus direct sau indirect în slujba celorlalți trebuie să primească mulțumiri. Ni se reamintește asta de Ziua Internațională a cuvântului „Mulțumesc”, celebrat anul acesta pe 11 ianuarie. Redă foarte bine această idee limba engleză cu al ei, universal deja, „thank you” care derivă din „think” (gândire) – „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut”.

O ambulanță recent primită de cel mai mare spital de boli infecțioase din România și unde de doi ani încoace ajung cele mai grave cazuri de bolnavi cu Covid-19 este un bun motiv de mulțumire. Au făcut-o zilele trecute conducerea Institutului, în frunte cu directorul Cătălin Apostolescu și directorul medical Adrian Marinescu.

“Acest ajutor nu este binevenit doar în contextul pandemic, ci oricând. Așa că mulțumim în numele personalul medical, dar și în numele pacienților, nu doar cei afectați de Covid-19. Este un ajutor de care cel puțin zece ani de acum înainte pacienții noștri vor beneficia. Fie că vorbim de copii sau adulți, vor putea ajunge la consulturi interdisciplinare, în alte spitale”, a detaliat Adrian Marinescu la momentul predării ambulanței, condusă simbolic de campionul Virgil Stănescu, fost căpitan al naţionalei masculine de baschet timp de mai bine de un deceniu. .”Ar trebui să vă fim recunoscători cam tot timpul, dar abia acum, de aproape doi ani, ne dăm mai bine seama”, le-a mulțumit, la rândul său, sportivul român cadrelor medicale.

Institutul “Matei Balș” mai avea în dotare doar două ambulanțe, iar una era deja pregătită pentru casare. De menționat și că aici ajung cele mai grave cazuri de pacienți cu Covid-19 sau cu orice altă boală infecțioasă nu doar din București, ci din toată țara.

“Pandemia ne afectează pe toți. Fiecare dintre noi trebuie să facă oricât de puțin pentru a ajuta și a încetini răspândirea acestui virus. Dacă am face fiecare acest puțin, pe ansamblu ar da foarte mult”, a ținut să puncteze și medicul infecționist și managerul, Cătălin Apostolescu.

Ambulanța este dotată cu toate echipamentele medicale, conform cerințelor spitalului. Cel mai nou gest al Fundației Superbet ridică sprijinul acordat sistemului medical public în lupta cu Covid-19, la peste un milion de euro – în noiembrie 2020, împreună cu INACO, Fundația au încheiat o campanie amplă de ajutorare a 67 de spitale românești, donând concentratoare și măști de oxigen, iar la începutul pandemiei, în mai 2020,  35 de spitale din 23 de orașe au fost ajutate cu echipamente de protecție și biocide.

“Având în față amenințarea unui nou val al pandemiei și știind dificultățile din sistemul medical public, am ales să ne implicăm încă o dată. Am avut discuții cu conducerea Institutului ‘Matei Balș’, vârf de lance în lupta cu acest virus, fiind cel mai mare spital de boli infecțioase din România. Am aflat că la acest moment, cea mai mare nevoie a unității ar fi o ambulanță”, a declarat președinta Fundației Superbet, Augusta Dragic.

Donație la început de an: o nouă ambulanță la Institutul de boli infecțioase “Matei Balș”; costurile totale se ridică la circa 125.000 de euro  

BVB | Știri BVB

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Stadiu litigiu Alro - Consiliul Concurentei

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)