Energie

Deputatul Mădălin Borș: Investițiile în rețelele de energie sunt, de fapt, investiții în viitorul României

România are nevoie urgentă de modernizarea rețelelor de distribuție a energiei, spune deputatul Mădălin Borș, membru al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. În cadrul dezbaterii “Rolul sectorului energetic în dezvoltarea economiei”, organizată de ACUE și Financial Intelligence, Mădălin Borș a transmis un mesaj clar: dacă vrem o economie puternică și energie accesibilă, trebuie să investim serios în infrastructura energetică.

„În trecut, producția de energie era concentrată în câteva puncte fixe – în general, acolo se și consuma sau în proximitatea marilor centrale de producere a energiei. Astăzi, însă, energia se produce în toată țara. Din păcate, rețelele de distribuție nu au ținut pasul cu această schimbare. Iar fără investiții masive în rețea, nu avem cum să mergem mai departe”, a subliniat deputatul.

Energie ieftină? Avem nevoie de rețele moderne

Deputatul Mădălin Borș a atras atenția asupra unei probleme critice: România a devenit importator net de energie în ultimii ani. “Ca să ai energie ieftină, trebuie să o produci în ţară. Dar nu poți produce fără infrastructură. În județul meu, Teleorman, unde gradul de însoleiere este unul destul de mare, am ratat investiții de 25 de milioane de euro anul trecut și riscăm să pierdem alte 20 de milioane anul acesta. Totul din cauza unei linii electrice care nu poate suporta evacuarea de energie”, a povestit el.

Soluția? Cooperare între distribuitori și ANRE, viziune pe termen lung și un angajament ferm pentru dezvoltare.

Securitatea energetică – o urgență ignorată

Un alt punct sensibil semnalat de Borș este lipsa unei componente dedicate securității în tarifele de distribuție a energiei. „Transelectrica, pe zona de transport a energiei, are în tariful de sistem o secțiune specială pentru securitate. În schimb, la distribuitori, nu există așa ceva. Totul trebuie acoperit dintr-o anvelopa de 15% din tariful de distributie, unde intră mentenanța IT, parcul auto, chirii și îşi face loc şi securitatea cibernetică”, a explicat acesta.

Prosumatorii – o forță energetică, dar vulnerabilă

În contextul în care România are deja 200.000 de prosumatori – adică echivalentul a trei reactoare de la Cernavodă în termeni de putere instalată – Borș trage un semnal de alarmă: multe dintre echipamentele acestora trimit date sensibile în afara țării, fără o minimă garanție de securitate.

„Azi, 70% dintre prosumatori trimit datele către un cloud din Shenzhen. Mâine, după un simplu update de firmware, se pot trezi că invertorul nu mai funcționează. E o situație periculoasă. În Comisia de IT am adoptat deja Regulamentul 5G, care creează un registru național al furnizorilor de echipamente. Dar acesta trebuie extins și spre zona energetică”, a spus Borș.

Deputatul a concluzionat cu un apel către autorități și producători: „Este datoria noastră – Parlament, guvern, ANRE – să colaborăm cu producătorii pentru a garanta siguranța și funcționarea corectă a acestor echipamente. Prosumatorii sunt parte din viitorul energetic al României, iar noi trebuie să ne asigurăm că acest viitor este sigur și sustenabil.”

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More