Update articol:

Deținerile fondurilor de pensii private la BVB au continuat să scadă, ajungând la 6,73%, în iulie (desprepensiiprivate.ro)

Deținerile fondurilor de pensii private la BVB au continuat să scadă, ajungând la 6,73%, în iulie (desprepensiiprivate.ro)
 - poza 1

Deținerile fondurilor de pensii din Bursa de Valori București (BVB) s-au diminuat semnificativ, ajungând la 6,73%, la finalul lunii iulie, față de 13,81% (aprilie 2025), potrivit platformei desprepensiiprivate.ro.

Conform unei postări pe LinkedIn, în iulie, au fost înregistrate încă 2 noi exit-uri din BVB: “Fondurile de pensii Pilon 2 administrate de BCR și Metropolitan Life au reușit să lichideze deținerile la emitentul BVB, după un an de vânzări periodice.
Se alătură astfel fondurilor de pensii administrate de NN, care au făcut exit-ul în luna ianuarie a acestui an.

Dar, încă sunt fonduri de pensii care nu doar că își mențin expunerea, ci fac și achiziții, cum ar fi fondurile administrate de Carpathia Pensii.
Toate aceste tranzacții au însumat 90% din rulajul lunar cu emitentul BVB.

Emitentul BVB încă face parte din portofoliul fondurilor administrate de Carpathia Pensii (FPAP Vital – Pilon 2 și FPF Esențial – Pilon 3) și Banca Transilvania (FPAP BRD – Pilon 2 (în curs de preluare de la BRD) și FPF Pensia Mea, FPF Pensia Mea Plus – Pilon 3).”

Dintre acestea, cea mai mare deținere din BVB o are fondul Vital (5,65% din BVB), în timp ce fondul FPAP BRD are 0,82% din operator.

George Moț fondator şi admi­nis­trator al platformei DesprePensiiPrivate.ro, ne-a declarat: “Vedem poziționări diferite ale marilor investitori din România fata de operatorul bursier BVB.

Fondurile de pensii ale NN, BCR și Metropolitan au făcut exit-ul complet din emitentul BVB.

Pe de altă parte, Banca Transilvania și Carpathia Pensii nu doar ca își mențin expunerea, dar și fac achiziții suplimentare.”

Profitul net al Grupului BVB s-a cifrat la 6,29 milioane lei, în primele nouă luni, în scădere cu 40%, potrivit raportului trimestrial.

La nivel individual, veniturile operaționale al BVB  depășesc 30 mil. lei (+2% vs 9L 2024), fiind susținute de veniturile din vânzare date (+12% până la valoarea de 4 mil. lei) și taxe emitenți (+7% până la valoarea de 4,5 mi. lei), în timp ce veniturile din tranzacționare se mențin la același nivel.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (18/11/2025)

Inregistrare teleconferinta rezultate T3 2025

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/11/2025)

Teleconferinta rezultate financiare trimestriale la 30 septembrie 2025

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (18/11/2025)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 17 noiembrie 2025