Update articol:

Digi anunță aprobarea prospectului pentru IPO-ul Digi Spania; bookbuilding-ul începe pe 10 iulie

Digi anunță aprobarea prospectului pentru IPO-ul Digi Spania; bookbuilding-ul începe pe 10 iulie
 - poza 1

Digi Communications a informat piața că prospectul aferent ofertei publice inițiale (IPO) a unui număr de 58.995.000 de acțiuni ordinare ale Digi Spain Telecom, filiala din Spania a grupului, a fost aprobat și înregistrat de Comisia Națională a Pieței Valorilor Mobiliare din Spania (CNMV).

Potrivit companiei, prospectul conține toate detaliile ofertei și calendarul acesteia și înlocuiește integral anunțurile anterioare privind tranzacția. Procesul de bookbuilding va începe pe 10 iulie 2026.

Așa cum a fost anunțat anterior, prețul ofertei este de 5,60 euro pe acțiune, iar oferta va cuprinde:

  • o ofertă primară de 26,8 milioane de acțiuni noi emise de Digi Spain, echivalentul a aproximativ 150 milioane de euro;
  • o ofertă secundară de 24,5 milioane de acțiuni existente oferite de Digi Romania, echivalentul a aproximativ 137 milioane de euro.

De asemenea, Digi Romania va acorda coordonatorilor globali o opțiune de supraalocare pentru până la 7,695 milioane de acțiuni existente, la prețul ofertei, pentru acoperirea eventualelor supraalocări și facilitarea stabilizării tranzacțiilor în perioada de stabilizare.

Conform calendarului publicat în prospect, procesul de bookbuilding se va încheia pe 14 iulie, alocarea acțiunilor este programată pentru 15 iulie, iar debutul tranzacționării acțiunilor Digi Spain pe bursele spaniole este prevăzut pentru 16 iulie 2026. Decontarea este programată pentru 17 iulie, iar perioada de stabilizare și exercitare a opțiunii de supraalocare se poate desfășura până cel târziu la 15 august 2026.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (09/07/2026)

Structura actionariat la data de 30.06.2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (09/07/2026)

50 de ani de la turnarea primului pilon al rafinariei din Navodari

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/07/2026)

Informare anuala privind reprezentarea din perspectiva genului

AEROSTAR S.A. (ARS) (09/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014