Update articol:

Digi Communications, compania mamă a RCS&RDS, a raportat un profit net de 16,3 milioane de euro, în 2020

Digi Communications (DIGI), compania mamă a RCS&RDS, a raportat un profit net de 16,3 milioane de euro, în 2020, față de 40,5 milioane de euro, în aceeași perioadă din 2019, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

Venturile (exceptand veniturile intersegment si alte venituri) pentru anul incheiat la 31 Decembrie 2020 au fost 1.281,6 milioane euro, comparativ cu 1.186,0 milioane euro pentru anul incheiat la 31 Decembrie 2019, o crestere de 8,1%. Grupul a inregistrat crestere de RGU de la 16,1 milioane in anul incheiat la 31 Decembrie 2019 la 18,1 milioane la sfarsitul anului incheiat la 31 Decembrie 2020 (o crestere de 12%), principala crestere fiind datorata cresterii RGU (unități generatoare de venituri) pentru serviciile de pay-tv si internet din Romania, cat si cresterii RGU pentru serviciile de telefonie mobila din Spania

In anul incheiat la 31 decembrie 2020, compania a înregistrat o EBITDA ajustata (inclusiv IFRS 16) de 479,8 milioane de EUR (crestere cu 7,5% comparativ cu anul trecut).

In anul incheiat la 31 Decembrie 2020 s-au raportat costuri nete de finantare de €143,3 milioane comparativ cu €83,9 milioane in anul incheiat la 31 Decembrie 2019, o crestere de 70,8%. Pierderea neta din diferente de curs valutar in suma de €37,5 milioane in anul incheiat la 31 decembrie 2020 (comparativ cu pierderea neta din diferente de curs valutar de €18,2 milioane in anul anterior) a contribuit la costurile nete de finantare.

Compania mai arată: “Pe data de 5 februarie 2020, s-au emis Obligatiuni in valoare de 850 milioane EUR. Fondurile au fost utilizate pentru replata Obligatiunilor din 2016 de 550 milioane EUR, replata partiala sau replata facilitatilor de credit sindicalizate SFA 2016 si SFA 2018 respectiv. Am inregistrat cheltuieli pentru plata anticipata si dobanda preliminata aferenta Obligatiunilor din 2016 pana la momentul platii in suma de 16,6 milioane EUR. La momentul replatii, la exercitatrea optiunii de RAPORT PRELIMINAR 2020 pag. 7 refinantare (call), s-a derecunoscut activul derivat incorporate aferent Obligatiunilor din 2016 ca si o cheltuiala financiara, in suma de 40,0 milioane EUR. Aceste cheltuieli au fost partial compensate de veniturile financiare in suma de 3 milioane EUR, provenind in principal din diferentele de valoare justa ale activului derivat incorporate aferent Obligatiunilor din 2020. Cheltuielile cu dobanda au scazut datorita Obligatiunilor emise in 2020 (cupon 2.5% si 3.25%), cu rata a dobanzii redusa fata de emisiunea anterioara din 2016 (cupon 5%). In Februarie 2020 am replatit si inchis imprumutul sindicalizat din 2018 si am replatit imprumutul sindicalizat din 2016, ceea ce a contribuit la scaderea cheltuielii cu dobanda in perioada curenta.”

Serghei Bulgac, CEO Digi Communications, a declarat: „Echipele Digi de pe toate piețele au asigurat furnizarea servicii de comunicații în mod constant și eficient, menținând un nivel ridicat de calitate a serviciilor oferite tuturor clienților noștri. Prin flexibilitate, disciplină și grijă pentru echipe și clienți, Digi a reușit să transforme un 2020 provocator într-un an de dezvoltare durabilă, atât din punct de vedere operațional, cât și financiar. În numele Consiliului de Administrație Digi, doresc să-mi exprim recunoștința față de angajați, clienți, parteneri, pentru realizările și rezultatele noastre, într-un an dificil. ”

Pentru a-și menține avantajul competitiv, grupul a investit în total 371 milioane de EURO, în 2020, pentru dezvoltarea rețelelor, în principal în România, Spania și Ungaria, urmărind consolidarea și extinderea rețelei de comunicații mobile 4G și 5G și a infrastructurii de fibră optică.

Compania a menținut o structură de capital prudentă, bazată pe o rată de îndatorare raportată la EBITDA inferioară mediei prezentate de alți operatori tradiționali de servicii de telecomunicații din Europa. În 2020, Digi Communications N.V. a anunțat un multiplu de îndatorare stabil de 2,6 X.

EVOLUȚIA PE FIECARE PIAȚĂ

Operațiunile pe piața principală a grupului, România, au continuat tendința de creștere pe segmentul comunicațiilor electronice fixe. Serviciile de voce și date mobile au confirmat trendul ascendent, în contextul schimbării nevoilor de conectivitate mobilă.

Serviciile pay-tv au înregistrat o creștere de 15,5% a numărului de unități generatoare de venituri, până la 4,7 milioane RGU, la sfârșitul lui 2020, de la 4,1 milioane RGU, în perioada anterioară. În ceea ce privește serviciul de internet fix, numărul de RGU a crescut cu 19,4%, până la 3,3 milioane RGU, la 31 decembrie 2020, comparativ cu 2,8 milioane RGU, la 31 decembrie 2019. Serviciile de comunicații mobile au crescut cu 6,9% până la 3,7 milioane RGU la 31 decembrie 2020.

Anul trecut, operațiunile din Spania au generat venituri în creștere cu 42% față de perioada anterioară, de la 193 milioane euro la 274 milioane euro. Totodată, au reconfirmat importantul succes comercial al filialei, având o creștere cu 30% a unităților generatoare de venituri comparativ cu 2019 (2,6 milioane RGU, la 31 decembrie 2020, comparativ cu 2 milioane RGU, la 31 decembrie 2019). Serviciile de comunicații mobile și-au continuat progresul, cu un avans cu 23%, de la 1,9 milioane RGU în decembrie 2019 la 2,3 milioane RGU în decembrie 2020, o realizare care a poziționat Digi Spania printre cei mai buni 5 furnizori de comunicații mobile de pe piața locală.

Extinderea amprentei rețelei fixe și dezvoltarea continuă a sistemului de puncte de prezență comercială au adus o creștere semnificativă a serviciilor de internet fix, ajungând la un număr de 276.000 RGU, la 31 decembrie 2020.

Filiala Digi din Ungaria a continuat procesul de extindere a rețelei proprii de fibră optică și a atras noi utilizatori de servicii de comunicații mobile. Dinamica dezvoltării rețelei de telefonie mobilă a transformat DIGI Mobil Ungaria în cel mai apreciat operator în ceea ce privește disponibilitatea rețelei 4G, conform Raportului OpenSignal Mobile Network Experience, lansat în premieră în 2020, pe baza recenziilor clienților.

În ceea ce privește rezultatele operaționale, numărul de RGU pentru serviciile de comunicații fixe ale filialei Digi era de 2,3 milioane unități generatoare de venituri, la sfârșitul anului 2020, iar pe segmentul serviciilor de comunicații mobile a ajuns la 173.000 RGU, la 31 decembrie 2020.

Operațiunile din Italia au oferit rezultate constante, într-un an dificil pentru piața locală confruntată cu diferitele restricții impuse în contextul crizei sanitare. La 31 decembrie 2020, filiala număra 251.000 RGU pe segmentul de date mobile și voce.

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020