Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, miercuri, 11 noiembrie 2026, menținerea definitivă a hotărârii de achitare a Digi România, a actualilor și foștilor administratori ai companiei, precum și a celorlalte persoane implicate în dosarul penal instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), potrivit unui raport transmis pieței de capital de Digi Communications.
Instanța supremă a respins ca nefondat apelul formulat de DNA împotriva sentinței pronunțate la 25 noiembrie 2025 de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.
Prin hotărârea din noiembrie 2025, Curtea de Apel București dispusese achitarea tuturor inculpaților, constatând că faptele penale de care aceștia au fost acuzați nu există, potrivit raportului companiei.
„Societatea a considerat de la bun început că acuzațiile penale care i s-au adus în acest dosar au fost în integralitate nefondate, iar decizia definitivă de astăzi a Înaltei Curți de Casație și Justiție pune capăt în mod definitiv tuturor acuzațiilor și confirmă poziția constantă a Societății”, se arată în raportul Digi Communications.
Compania precizează că dosarul a fost adus la cunoștința investitorilor încă din prospectul ofertei publice inițiale, publicat la 26 aprilie 2017, precum și prin raportările ulterioare.
Decizia Înaltei Curți este definitivă și încheie procesul penal în ceea ce privește acuzațiile formulate în acest dosar.
Dosarul penal a fost deschis în 2017, în perioada listării Digi Communications la bursă, și a vizat suspiciuni de dare și luare de mită și spălare de bani, în legătură cu drepturile de televizare a meciurilor din Liga 1.
Potrivit informațiilor publicate anterior de Financial Intelligence, ancheta DNA a vizat inclusiv un contract de asociere în participațiune încheiat în 2009 între RCS & RDS (actuala Digi România) și Bodu SRL, societate controlată de fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.
Procurorii au susținut că, în baza acestui contract, RCS & RDS ar fi plătit către Bodu SRL suma de 3,1 milioane de euro, în perioada august 2009 – mai 2011, pentru ca Dumitru Dragomir să susțină interesele operatorului în legătură cu drepturile de televizare a meciurilor din Liga 1.
În ianuarie 2019, Tribunalul București i-a condamnat pe Dumitru Dragomir și Ioan Bendei, fost administrator al RCS & RDS, la câte patru ani de închisoare cu executare. Hotărârea nu a fost definitivă.
Ulterior, în noiembrie 2021, Curtea de Apel București a desființat integral sentința și a dispus rejudecarea dosarului de la zero, din cauza lipsei de competență a instanței care pronunțase prima hotărâre.
La 25 noiembrie 2025, Curtea de Apel București a decis achitarea tuturor inculpaților, motivând că faptele penale de care aceștia au fost acuzați nu există. Instanța a dispus și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor Digi România.
DNA a contestat hotărârea, însă apelul a fost respins definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 11 noiembrie 2026.