Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNicuşor Dan, candidat PNL la Primăria Capitalei, a încercat să susțină o conferință de presă în sectorul 5, în aer liber, despre principalele subiecte de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General, care are loc astăzi.
În timpul conferinţei, mai multe camioane de la salubrizare au venit în zonă, au claxonat îndelung şi au împrăștiat substanțe dezinfectante, perturbând, astfel, evenimentul candidatului PNL. Jurnaliștii nu mai auzeau nimic din conferinţă şi s-au trezit stropiți cu dezinfectant.
Nicușor Dan a declarat: “De ce am ales această locație? Nu am ales această locație ca să dovedim că e mizerie aici. Toată lumea știe că e mizerie în Sectorul 5. Am ales această locație pentru ca să vorbim de dezvoltarea Sectorului 5
Principalul subiect pe ordinea de zi este PUZ Sector 5, adică cum dezvoltăm Sectorul 5. Sectorul 5 are mari oportunități de dezvoltare. În primul rând că este un sector care are relativ aproape de zona centrală terenuri disponibile, un mare avantaj. În al doilea rând, Sectorul 5 are avantajul de a fi aproape de toată platforma de dezvoltare de la Măgurele, dezvoltată susținut în ultimii ani. Atunci, dacă vrei să dezvolți Sectorul 5, trebuie să te duci către comunitatea de afaceri și trebuie să te duci către comunitatea științifică, și împreună cu ei trebuie să vii cu un plan de dezvoltare, astfel încât să dezvolți această zonă dintre Sectorul 5 și Măgurele.
Nu numai că PUZ Sector 5 nu vorbește de această dezvoltare, nu vedem niciun studiu care să îl fundamenteze, PUZ Sector 5 este pur și simplu o planșă cu niște culori în care desenăm unde să punem blocuri, unde să punem birouri de locuințe”.
Alături de Nicuşor Dan au fost Stelian Bujduveanu – Liderul consilierilor generali PNL, Alexandru Gâdiuță – Liderul consilierilor generali USR, Cristian Băcanu – Președintele PNL Sector 5 și Cristian Crivăț – Președinte USR Sector 5.
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More