Update articol:

Dispută pe Twitter între Musk şi Zelenski asupra unui ”plan de pace” propus de miliardar

Miliardarul american Elon Musk le-a cerut luni utilizatorilor pe Twitter să se pronunţe asupra unui plan pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, condamnat imediat de ucraineni, inclusiv de preşedintele Volodimir Zelenski, relatează marţi Reuters, potrivit Agerpres.

“Care @elonmusk vă place mai mult?”, a întrebat Zelenski într-o postare pe Twitter, oferind două răspunsuri: cel care sprijină Ucraina sau cel care susţine Rusia.

Musk, cea mai bogată persoană din lume, a propus un sondaj asupra unui posibil acord de pace între Ucraina şi Rusia, bazat pe patru principii.

Primul principiu presupune alegeri supravegheate de ONU în patru regiuni ucrainene ocupate pe care Moscova le-a anexat săptămâna trecută după ceea ce el a numit referendumuri. Voturile au fost denunţate de Kiev şi guvernele occidentale ca ilegale şi coercitive. “Rusia pleacă dacă aceasta este voinţa poporului”, a scris Musk.

 

Potrivit celui de-al doilea principiu, directorul executiv al Tesla Inc a sugerat că peninsula ucraineană Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014, să fie recunoscută oficial ca parte a Rusiei, al treilea principiu ar fi ca alimentarea cu apă a Crimeei să fie asigurată şi, în fine, conform celui de-al patrulea principiu, Ucraina ar trebui să rămână neutră. El le-a cerut utilizatorilor de Twitter să voteze cu “da” sau “nu” acest plan în patru puncte.

“Dragă @elonmusk, când cineva încearcă să-ţi fure roţile de la Tesla, nu devine proprietarul legal al maşinii sau al roţilor. Chiar dacă ei susţin că au votat în favoarea acestuia”, a răspuns preşedintele Lituaniei Gitanas Nauseda într-o postare pe Twitter.

Musk, care este şi directorul executiv al SpaceX, şi-a continuat primul tweet cu un alt sondaj: “Să încercăm asta atunci: voinţa oamenilor care trăiesc în Donbas & Crimeea ar trebui să decidă dacă fac parte din Rusia sau Ucraina”.

 

El a spus că nu-i pasă dacă propunerea lui este nepopulară, argumentând că îi pasă “că milioane de oameni pot muri inutil pentru un rezultat în esenţă identic”.

“Rusia are >3 ori populaţia Ucrainei, deci victoria pentru Ucraina este puţin probabilă într-un război total. Dacă vă pasă de populaţia Ucrainei, căutaţi pacea”, a postat el pe Twitter.

În februarie, când internetul Ucrainei a fost întrerupt în urma invaziei Rusiei, Musk a răspuns la un tweet al unui oficial guvernamental ucrainean care îi cerea ajutorul. Musk a spus că serviciul de bandă largă prin satelit Starlink de la SpaceX era disponibil în Ucraina şi că SpaceX va trimite mai multe terminale în ţară.

“Costurile SpaceX pentru a activa & susţine Starlink în Ucraina sunt de ~$80M (80 de milioane de dolari n.r.) până acum. Sprijinul nostru pentru Rusia este de $0. Evident, suntem pro-Ucraina”, a postat Musk luni mai târziu pe Twitter.

Fostul ambasador al Ucrainei în Germania Andrii Melnik a avut o reacţie tranşantă la “planul de pace” al lui Musk. Melnik a fost el însuşi criticat în iulie pentru că l-a apărat pe controversatul lider naţionalist ucrainean din Al Doilea Război Mondial Stepan Bandera, aminteşte Reuters.

“+Fuck off+ este răspunsul meu foarte diplomatic pentru tine @elonmusk”, a postat Melnik pe Twitter, care a apreciat totodată că “singurul rezultat” va fi că niciun ucrainean nu va mai cumpăra o Tesla.

Mai diplomat s-a dovedit a fi ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, scrie EFE, care relatează că, fără să-l menţioneze în mod expres pe miliardarul Musk, a apreciat că “cei care propun ca Ucraina să renunţe la populaţia sa şi la pământurile sale – aparent pentru a nu răni egoul lui Putin sau pentru a scuti Ucraina de suferinţă – trebuie să înceteze să mai folosească cuvântul ‘pace’ drept eufemism care le permite ruşilor să asasineze şi să violeze încă câteva mii de ucraineni nevinovaţi şi să acapareze şi mai multe teritorii”.

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (08/12/2022)

Raspunsuri la intrebarile primite din partea comunitatii de investitori

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (08/12/2022)

Disponibilitate vot online si program AGOA 16/19.12.2022

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (08/12/2022)

Document informare - alocare actiuni