Update articol:

DN AGRAR Group beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group

DN AGRAR Group (DN), cea mai mare fermă integrată de animale din România și lider în producția de lapte de vacă, înființată în 2008 în zona centrală a Transilvaniei, beneficiază din data de 2 iunie 2023, de serviciile de Market Maker al Emitentului, oferite de BRK Financial Group. Compania este listată pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, din luna februarie a anului 2022. La jumătate de an după listare, DN AGRAR Group a fost inclusă în indicele BET AeRO. Capitalizarea companiei DN AGRAR Group, la data de 6 iunie 2023 era de 116 milioane de lei, potrivit unui comunicat.

Am devenit anul trecut cel mai mare producător de lapte de vacă din România, în urma a două fuziuni și achiziții pe orizontală, cu o creștere de 60% a activelor totale. Am urmat planurile anunțate către piață și ceea ce a fost promis investitorilor s-a întâmplat, am demarat noi investiții pentru susținerea afacerilor agricole integrată, parte a economiei circulare. Listarea la Bursa de Valori București ne-a făcut să ne adaptăm strategia, să fim mai vizibili, să implementăm instrumente digitale pentru gestiune și raportare mai eficientă a activității companiei și de comunicare cu investitorii. În aceeași direcție vine și noul parteneriat, a declarat Peter De Boer, membru al Consiliului de Administrație și manager relația cu investitorii DN AGRAR Group.

Acțiunea DN este a 17-a acțiune a unui emitent listat la Bursă pentru care echipa BRK Financial Group oferă servicii de Market Maker al Emitentului și a 5-a pe piața AeRO. Numărul total de instrumente financiare listate pe ambele piețe ale Bursei de Valori București, care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 27. Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de BRK Financial Group pentru acțiunile DN AGRAR Group sunt disponibili AICI.

Felicităm DN AGRAR pentru deschiderea față de piața de capital și față de investitori pe care o manifestă și le mulțumim că ne-au ales ca parteneri în cadrul programului Market Maker al Emitentului. Am calibrat un pachet de cotare competitiv, cu câte 60.000 de acțiuni la cumpărare și la vânzare și ne propunem ca rezultatele acestui parteneriat să fie cât mai vizibile într-un timp cât mai scurt, în sensul îmbunătățirii lichidității din toate unghiurile (volumul tranzacționat, numărul de tranzacții, adâncimea pieței și spread-ul de tranzacționare). În acest fel subliniem  angajamentul continuu al BRK Financial Group față de piața de capital și apreciem încrederea companiei în expertiza noastră, a declarat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

„Salutăm noul parteneriat pentru servicii de Market Maker al Emitentului la Bursa de Valori București, dintre DN AGRAR Group, emitent din sectorul agricol și BRK Financial Group, unul dintre cei mai activi intermediari ai companiilor antreprenoriale pe piața AeRO. România are un potențial semnificativ în sectorul agricol și, odată cu listarea companiei DN AGRAR a crescut și prezența acestui sector la BVB, sector pe care ne dorim să îl vedem cât mai bine reprezentat în viitorul apropiat. La aproape un an și jumătate de la listarea la BVB și aproximativ un an de la includerea sa în indicele BET AeRO în cadrul căruia compania ocupa locul 9 ca pondere, la data de 2 iunie 2023, ne bucurăm că DN AGRAR a decis să facă pași concreți pentru susținerea lichidității și atractivității acțiunilor sale, încheind acest contract de servicii de Market Maker al Emitentului.”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (25/09/2023)

TTS a fost nominalizata pentru "European Small & Mid-Cap Awards 2023"

VES SA (VESY) (22/09/2023)

Retragerea dintr-o activitate principala

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (22/09/2023)

Completarea Convocatorului AGEA din 09/10 octombrie 2023

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (SIF5) (22/09/2023)

Demersuri privind vanzarea pachetului de actiuni la Sinterom S.A.