Update articol:

Donald Trump asigură că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran

Donald Trump asigură că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran
 - poza 1 Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că nu vrea să determine o schimbare de regim în Iran, a cărui “influenţă destabilizatoare” în Orientul Mijlociu este denunţată în permanenţă de SUA, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu încercăm să determinăm o schimbare de regim. Nu încercăm deloc să determinăm acest lucru”, a declarat Trump de la Casa Albă.

Cu toate acestea, Donald Trump a atenţionat că Iranul “nu poate avea arma nucleară”.

Ghidul Suprem al Iranului, Ali Khamenei, a avertizat marţi că ţara sa “va continua în mod cert” să-şi reducă angajamentele asumate prin acordul internaţional asupra programului său nuclear, acord încheiat în 2015 şi din care SUA s-au retras în mai 2018.

După aceasta, Washingtonul a restabilit o serie de sancţiuni economice în cadrul unei campanii de “presiune maximală” împotriva Teheranului, acuzat de destabilizarea regiunii.

Tensiunile dintre cele două ţări, care nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980, s-au acutizat foarte mult în ultimul timp din cauza unei serii de incidente în Golf, apoi a distrugerii, în iunie, a unei drone americane de o rachetă iraniană.

Donald Trump, care acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arme nucleare şi că susţine terorismul mondial, a afirmat că a anulat în extremis, a doua zi după acest incident, lovituri de represalii împotriva unor ţinte iraniene.

BVB | Știri BVB
SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (21/10/2026)

Finalizarea programului de rascumparare a actiunilor proprii

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (21/10/2026)

Solicitare actionar majoritar-completare ordine de zi AGEA din 09/10 nov 2026

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (21/10/2026)

Plata cuponului 35 si rambursare rata principal 35 & calcul rata dobanda pentru cuponul 36

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/10/2026)

Fitch mentine perspectiva ratingului acordat ROMGAZ