Update articol:

Donald Tusk, ales preşedinte al Partidului Popular European pentru următorii trei ani

Fostul premier polonez Donald Tusk a fost ales miercuri în funcţia de preşedinte al Partidului Popular European (PPE) de delegaţii reuniţi la Zagreb în congresul formaţiunii paneuropene.

Tusk, singurul candidat înscris pentru preşedinţia PPE, a fost validat cu 491 de voturi pentru şi 37 de voturi împotrivă.

Preşedinţia sa va începe la 1 decembrie 2019, se precizează pe site-ul PPE.

El îi succede lui Joseph Daul, care s-a aflat timp de două mandate în fruntea formaţiunii, şi devine primul est-european la preşedinţia Partidului Popular European de la fondarea acesteia, în anul 1976.

Cei doi politicieni – preşedintele la sfârşit de mandat şi preşedintele ales al PPE – vor susţine o conferinţă de presă comună joi dimineaţă în capitala croată.

Până acum funcţia a fost deţinută de doi belgieni (Leo Tindemans şi Wilfried Martens), un olandez (Piet Bukman), un francez (Joseph Daul) şi un luxemburghez (Jacques Santer).

Născut la Gdansk, oraşul şantierelor navale şi leagăn al sindicatului Solidaritatea, acest liberal convins i-a răpit în 2007 puterea conservatorului Jaroslaw Kaczynski, actualul preşedinte al Partidului Lege şi Justiţie (PiS), care are faţă de el de atunci o ură persistentă, scrie France Presse într-un comentariu dedicat carierei politice a lui Tusk, potrivit Agerpres.

În cei şapte ani ai săi ca prim-ministru, el a lăsat amintirea unui om care nu a încercat să transforme radical ţara, dar s-a pus bine în slujba dezvoltării ei, într-o relativă stabilitate, “garantând că apa caldă curge tot timpul la robinet”.

Mandatul său a fost marcat şi de catastrofa aeriană de la Smolensk, în care a murit pe 10 octombrie 2010 preşedintele Lech Kaczynski, fratele geamăn al lui Jaroslaw. Acesta a încercat în van să împiedice alegerea sa la preşedinţia Consiliului European, unul dintre posturile cheie ale UE.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020